Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Legenda despre „Omul zăpezilor”, căruia i s-a dat în India numele de Yeti, datează de multă vreme. În zona unde se presupune că ar trăi (în masivul Himalaya, în muntii Pamir, în regiunea Caşmirului) s-a creat o întreagă literatură orală cu privire la o astfel de fiinţă. S-au găsit statuiete vechi înfăţişându-l pe Yeti. Potrivit legendei, el ar fi un umanoid de statură atletică, având o înălţime de 2 metri şi chiar mai mult, care trăieşte pe înălţimi cu zăpezi veşnice (de unde şi denumirea de „Omul zăpezilor”), duce o viaţă nocturnă, se fereşte de oameni.
Se pare că Yeti umblă după femeile şi fetele oamenilor, pe care le mai şi răpeşte din când în când. Spre exemplificare, reproducem o ştire transmisă de agenţiile de presă la sfârşitul lunii noiembrie 1981:
„O indiancă în vârstă de 19 ani a dispărut în valea Caşmir, din nordul Indiei, bănuindu-se că a fost răpită de „Omul zăpezilor”. Peste 200 de persoane, dintre care 100 de poliţişti, sprijiniţi de elicoptere, au pornit în căutarea ei, explorând o zonă de 320 km pătraţi. Cercetările au rămas însă fără rezultate. Un expert indian a hotărât să reia cercetările, fiind convins că tânăra se află în viaţă şi este sănătoasă. El presupune că a fost ascunsă de Yeti într-o grotă. Pentru descoperirea ei, cercetătorul indian propune folosirea unor metode complexe, ţinând seama şi de psihologia presupusă a „Omului zăpezilor””.
Multe persoane au afirmat că l-ar fi văzut pe Yeti, că s-ar fi întâlnit cu el; unii au pretins că l-ar fi şi filmat. Singurele elemente materiale care au putut fi cercetate au fost anumite urme de picioare, imprimate pe zăpadă sau pe pământul ud din albiile râurilor. Nici aceste urme n-au fost acceptate ca probe de către savanţi; unii au presupus că ar fi vorba de urme de urs, alţii că ar fi şi ele trucate. Interesant este că cei ce povestesc că l-ar fi întâlnit pe „Omul zăpezilor” se referă totdeauna la un mascul. Nimeni n-a susţinut că ar fi văzut vreun copil de Yeti sau vreo femeie Yeti. Din cauza precarităţii informaţiilor, nu s-a făcut nici un fel de aprecieri referitoare la numărul indivizilor din această specie, la modul cum trăiesc, cum se hrănesc etc. Dar toate acestea n-au descurajat deloc armata de partizani ai existenţei „Omului zăpezilor”. Şi întrucât ştiinţa oficială, academică, nu-l acceptă pe Yeti, suporterii au luat pe cont propriu sarcina găsirii lui, a dovedirii existenţei lui. Se alcătuiesc grupuri care merg în locurile unde se presupune că ar trăi misterioasa fiinţă umanoidă, se fac eforturi pentru a descoperi urmele acesteia.
O expediţie interesantă în căutarea lui Yeti a avut loc în anul 1980 în Munţii Hissar din platoul Pamir-Alai (Tadjikistan). În august 1980, pe malul unui afluent al râului Varzab, una dintre participante, Nina Grineva, a întâlnit, în timp ce făcea noaptea de planton, un umanoid înalt de 2 metri. În septembrie al aceluiași an, un astfel de umanoid a fost văzut, timp de mai bine de o oră, de doi membri ai grupului.
În noaptea de 8 spre 9 august, 4 oameni au văzut în acelaşi timp o figură masivă, apărută de după un dâmb, cam la 15 metri de ei. Unul din cei 4 s-a repezit imediat într-acolo, dar fiinţa a dispărut în tufişurile din apropiere. Cei care au observat necunoscuta creatură erau convinşi că aceasta era chiar „Omul zăpezilor” în căutarea căruia porniseră cu toţii, dar n-au niciun fel de probe care să confirme aceasta. Nu departe de locul întâlnirii descrise mai sus şi cam în aceeaşi perioadă, trei copii au poposit să înnopteze şi au aprins un foc. Pe la miezul nopţii, în focul lor cineva a început să arunce pietre de mărimea unui pumn. Ostilităţile au durat vreo oră, fiecare piatră nimerind cu mare precizie drept în mijlocul focului. A doua zi, copiii au numărat în cenuşă cam 30 de bucăţi. Membrii expediţiei au fost convinşi că această înfruntare era opera „Omului zăpezilor”, dar dovezi, fireşte, n-aveau.