Vă vină a crede sau nu, dar se pare că China a început să foreze o gaură spre centrul Pământului, care ar trebui să aibă la final o adâncime de 10.000 de metri, adică 10 km. De ce o fac? Vor să pună în practică romanul SF a lui Jules Verne – „Călătorie în centrul Pământului”?
Scopul exact al forajului de 10.000 de metri nu se cunoaşte; tot ceea ce se ştie e că el a început, dar secretul este bine păzit, nimeni neştiind care este în realitate scopul explorării. Totuşi, conform unor surse, chinezii ar dori să atingă roci din perioada cretacică, vechi de peste 150 de milioane de ani. Tot conform aceloraşi surse, toate aceste săpături ar face parte dintr-un amplu proiect lansat recent de cercetătorii chinezi, proiect care își propune să identifice resursele minerale din adâncul planetei și să evalueze posibilele riscuri de sub pământ, cum ar fi vulcani și cutremure.
Sonda de foraj, care are o adâncime proiectată de peste 11.000 de metri, este compusă din țevi de foraj care sapă prin dificilul bazin Tarim, în regiunea autonomă Xinjiang Uyghur din nord-vestul Chinei.
Există şi o teorie alternativă care presupune că o asemenea săpătură de 10 km în interiorul Pământului ar avea drept scop găsirea miticului tărâm Shambala, care, conform legendelor, s-ar afla situată undeva în centrul Asiei, iar acolo, în interiorul Pământului, s-ar găsi o civilizaţie avansată.