Pesticidele sunt niste chimicale nesuferite. Asa si trebuie sa fie. Mirosurile placute si gustul bun nu vor alunga niciodata miriadele de insecte, daunatori si fungi care se infrupta din hrana noastra ca si cum ar fi a lor. Otravurile au misiunea de a proteja hrana. Marea provocare este sa reusim sa gasim modalitatea de a folosi aceste chimicale periculoase fara sa ne expunem riscurilor. Si nu este imposibil.
Pesticidele care exista in prezent au un grad de siguranta mai mare si sunt mai eficiente decat cele folosite in trecut. In vreme ce, in urma cu doua decenii, rata de aplicare a pesticidelor se masura in kilograme la hectar, astazi se discuta de grame la hectar. Riscul inerent al pesticidelor moderne este, de asemenea, mai mic decat al celor aprobate in vremea cand cunostintele despre toxicitate erau mult mai sarace comparativ cu cele din momentul actual.
Sa nu uitam ca pesticidele au aparut din necesitate. Cultivarea pamantului a presupus dintotdeauna o continua batalie impotriva daunatorilor, care i-a obligat pe agricultori sa recurga la armele chimice. In urma cu mii de ani, sumerienii foloseau sulful, iar romanii au descoperit ca, prin arderea gudronului, alungau insectele din livezi. Mai tarziu, cand s-a constatat ca plumbul si arsenicul sunt toxice, fermierii au inceput sa utilizeze substante similare arseniatului de plumb (fara sa-si bata prea mult capul cu efectele acestora asupra sanatatii oamenilor). Scopul lor principal era sa produca suficienta hrana pentru o populatie tot mai numeroasa.
Nicotina, piretrul si rotenona extrase din tutun, precum si radacina de crizantema si de derris au fost introduse in sec. XIX in arsenalul chimic. Malathionul si clorpirifosul, fosfatii organici tipici sunt rezultatul cercetarilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, pe tema gazelor otravitoare, iar progresele din domeniul chimiei, inregistrate dupa razboi, au facut posibila aparitia pesticidelor sintetice: DDT-ul, benzen- hexaclorura si dieldrinul. Insectele au inceput sa tremure, ciupercile sa se agite, buruienile au inceput sa se ofileasca, iar culturile au cunoscut un mare avant. In consecinta, cel putin in tarile dezvoltate, preocuparea pentru insuficienta hranei a fost inlocuita cu ingrijorarea privind folosirea pesticidelor.
In 1960, Rachel Carson atragea atentia in cartea sa, Silent Spring, asupra posibilelor efecte pe care le au pesticidele in privinta biodiversitatii; au inceput sa ia amploare studiile epidemiologice care scoteau in evidenta existenta unei legaturi intre expunerea oamenilor, din ratiuni profesionale, la actiunea pesticidelor si aparitia unor diverse probleme de sanatate. Analistii, inarmati cu cromatografele lor pentru gaz si cu spectrometrele de masa, ne-au speriat si mai tare cand au constatat ca fermierii si muncitorii agricoli nu erau singurii expusi la actiunea pesticidelor. Cu totii suntem expusi! S-au descoperit reziduuri chimicale in aproape tot ceea ce mancam.
Bruce Ames din cadrul Universitatii California, unul dintre cei mai renumiti chimisti din lume, a intervenit rapid, spunand ca oamenii sunt expusi in permanenta la tot felul de toxine, atat sintetice, cat si naturale, si ca peste 99,9% dintre pesticidele existente in alimentele obisnuite sunt compusi naturali pe care-i produc plantele pentru a se autoproteja impotriva daunatorilor si a fungilor. Cartofii, de exemplu, sintetizeaza solanina si ciaconina, niste compusi care, asemenea pesticidelor sintetice, inhiba activitatea colinesterazei, o enzima extrem de importanta. Dar pe noi, oamenii, aceste pesticide naturale pe care le contin cartofii nu ne determina sa renuntam la a-i consuma. Conform lui Ames si altor specialisti, organismul se comporta la fel in cazul pesticidelor naturale si al celor sintetice, asa incat este inutil sa ne agitam cu privire la remanenta pesticidelor sintetice in alimentele pe care le consumam, remanenta care se masoara, de regula, in parti per trilion. Luati un teren de fotbal, acoperiti-l cu 6 metri de nisip, apoi aruncati in gramada aceasta o mana de nisip rosu si incercati sa-i dati de urma. Veti cauta exact o parte dintr-un trilion.

Unii oameni vor afirma ca nu putem face nimic in privinta toxinelor naturale, dar ca prezenta lor in alimente nu justifica folosirea fara masura a pesticidelor sintetice. Acest lucru este adevarat, dar folosirea pesticidelor se face oricum, numai fara masura nu. Organismele de reglementare se documenteaza serios inainte de a aproba folosirea unui pesticid. Aceasta procedura complicata si indelungata presupune consultarea unor studii toxicologice elaborate, efectuate pe animale, pe termen – scurt sau pe intreaga durata a vietii, precum si a unor cercetari privind carcinogenicitatea si posibilele leziuni pe care le produc pesticidele la nivelul sistemului nervos. Trebuie sa se demonstreze ca nu vor exista malformatii congenitale. Trebuie vazut daca apar modificari hormonale la cel putin doua specii, precum si care sunt efectele pesticidelor asupra altor specii decat cele vizate. Sunt evaluate toate caile de expunere la pericole, fie ca este vorba despre ingerare, inhalare sau prin contact direct cu pielea. Sunt studiate efectele cumulative. De asemenea, se organizeaza loturi de testare pentru a se vedea care sunt efectele pesticidelor asupra mediului inconjurator.
Poate ca cel mai important aspect este determinarea dozei maxime de pesticid care nu afecteaza animalele testate. Aceasta doza este impartita apoi la un factor de siguranta de minim 100, iar pe baza rezultatului se stabileste nivelul admis de pesticid, la care pot fi expusi oamenii. Pentru evaluarea tuturor riscurilor, se presupune ca alimentele contin un procent de 100% din toate reziduurile admise in mod legal si ca oamenii le consuma timp de 70 de ani. Faptul ca se iau asemenea precautii ar trebui sa ne linisteasca, mai ales daca tinem seama ca peste 70% dintre fructe si legume nu contin reziduuri de pesticide detectabile si ca limita legala este depasita doar in 1% dintre cazuri. Oricum, aceasta limita a fost stabilita pe baza unui factor de siguranta insutit. Totusi, este necesar sa spalam alimentele, chiar daca mai mult pentru a indeparta bacteriile decat pesticidele. Daca le clatim in jur de 30 de secunde, se reduce in mod semnificativ atat cantitatea de reziduuri de pesticide solubile, cat si insolubile. Acestea nu pot fi eliminate complet. Sa nu uitam ca reziduurile se masoara in miliardimi de gram.