Experienţa din India (1929-1931) l-a marcat profund pe Mircea Eliade, pentru toată viața. Fără această perioadă de formație Mircea Eliade n-ar fi fost „Mircea Eliade” pe care îl ştim astăzi. Experiența indiană a fost consemnată într-o serie de scrieri, cu caracter memorialistic, de jurnal și cu aspect de reportaj – „Într-o mănăstire din Himalaya” (1932), „India” (1934), „Șantier” (1935) și a fost transfigurată în opere literare, dintre care amintim, în primul rând, romanul „Maitreyi” (1933).
Despre yoga, Mircea Eliade s-a ocupat temeinic și sistematic, de-a lungul timpului, în tratate și lucrări de specialitate. Teza sa de doctorat, apărută la Paris – „Yoga. Essai, sur les origines de la mystique indienne”, a fost considerată de cei mai renumiți specialiști ai timpului, ca o lucrare capitală, depășind tot ceea ce se scrisese până la acea dată, în privința tehnicilor yoga.
Despre tehnicile Yoga a scris Mircea Eliade și într-una din cele mai bune nuvele fantastice ale sale – „Secretul doctorului Honigberger” (1940), care prezintă, pe alocuri, aspectul unui tratat despre yoga, numai că, în structura nuvelei, intervine ficțiunea. Scrierea întrunește și caracteristicile unui jurnal autobiografic, în sensul că naratorul este chiar scriitorul însuși, care se implică în narațiune. Acțiunea nuvelei se petrece în București, în perioada interbelică. După întoarcerea sa din India, scriitorul este invitat de o enigmatică doamnă Zerlendi, să se ocupe de redactarea biografiei doctorului sas, din Brașov, Honigberger, iniţiat celebru din secolul trecut, a cărui viață aventuroasă a rămas învăluită în mister. Naratorul află că toți cei care s-au încumetat să dezlege „secretul” doctorului Honigberger au murit, cu excepția soțului amfitrioanei, doctorul Zerlendi, care, într-o bună zi, pe la începutul secolului, a dispărut de acasă, în împrejurări misterioase.
„Secretul” doctorului Honigberger devine, astfel, și „secretul” doctorului Zerlendi, de la care rămăsese un jurnal, din care prima frază conținea o pildă din Noul Testament, în sanscrită, restul jurnalului fiind scris numai cu caractere sanscrite, cuvintele fiind românești. Din jurnal, naratorul află că doctorul Zerlendi, îndeletnicindu-se cu biografia doctorului Honigberger, a început să practice, el însuși, tehnicile yoga, de la exercițiile pregătitoare, de ritmare a respirației, până la probele miraculoase, cum ar fi invizibilitatea și levitația și până la dispariția sa, în împrejurări necunoscute.
Din jurnal, naratorul își dă seama că doctorul Zerlendi atinsese treapta cea mai înaltă a inițierii și că găsise drumul spre Shambala, țărmul nevăzut, miraculos, din nordul Indiei, din Himalaya, de la granița cu Tibetul, performanță la care ajung numai puțini dintre inițiați și care explică dispariția sa misterioasă. Spre această performanță tinjise și naratorul – în timpul îndelungilor meditații, din chilia sa de pe malul Gangelui, de care își aduce aminte cu irepresibilă nostalgie – dar nu o atinsese. Mai norocos, doctorul Zerlendi găsise calea spre Shambala și dobândise nemurirea. Astfel, „secretul” Honigberger-Zerlendi nu este decât secretul nemuririi.