Această femeie (Julia Fischer din Viena) aproape că a murit la spital. Ea susține că s-a privit întinsă în pat și a descoperit că oamenii sunt o simbioză temporară între două ființe: una muritoare şi alta nemuritoare. Iar moartea nu există – este doar o tranziție.
Julia a avut parte de o experiență în apropierea morţii la vârsta de 6 ani, în anul 2003. Ea s-a trezit din somn cu o durere de cap puternică, dar, la scurt timp, s-a prăbuşit. Era vorba de o hemoragie cerebrală care i-a pus viața în pericol. A fost dusă la spital și plasată la terapie intensivă timp de două săptămâni. În timp ce era la terapie intensivă, Julia a avut o experiență în apropierea morţii. Ea descrie senzația de „alunecare” din corpul ei, simțindu-se ca și cum un strat i-a fost ridicat de pe ea. S-a văzut plutind la aproximativ doi metri deasupra patului ei, observându-și propriul corp cu tuburi conectate la cap. Inițial, ea nu a înțeles pe deplin ce se întâmplă, dar curând și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Această realizare a dus-o la concluzia că ar putea fi moartă. Experiența ei a fost diferită de a se vedea pe ea însăși într-o oglindă. Avea un sentiment de detașare și ușurință.
Ea a spus: „Cea mai impresionantă parte a fost liniștea incredibilă – o tăcere pe care nu cred că o putem experimenta deloc în această lume. Era ca și cum ai apăsa un buton de pauză; fara zgomot de fond. Vedeți totul cu încetinitorul – așa am perceput eu. Este o liniște pe care nu o putem experimenta pe pământ în același mod”.
Julia își amintește că s-a îndreptat spre o uşă plină de lumină, care avea o frecvență unică, faţă de orice lumină de pe pământ. S-a simțit atrasă de această lumină, dar a fost brusc oprită de o voce care o întreba dacă chiar vrea să meargă mai departe. Această voce nu-i aparținea vreunei persoane vizibile. În timp ce contempla întrebarea, gândurile la părinții ei au tras-o înapoi la corpul ei cu o mare forță:
„Am avut senzația că este o nuanţă ușor albăstruie, un amestec de lumină albă și albastră. Am fost atrasă de ea; era ceva ce nu văzusem niciodată în viața mea pe pământ. M-am îndreptat încet spre această lumină, foarte încet. Apoi, am auzit o voce, o voce care m-a întrebat: „Fată, vrei să pleci?” Mi s-a pus această întrebare, dar nu am văzut pe nimeni sau nimic, doar o voce care mă întreba: „Vrei să mergi?” Asta a fost cu adevărat partea interesantă. Stăteam în această cameră întunecată în fața unei uși pline de lumină albă. M-am îndreptat încet spre această lumină și am fost întrebată din nou: „Fată, chiar vrei să continui?” În acel moment, am reflectat asupra întregii situații. M-am gândit la asta și am avut un singur gând: părinții mei. Mi-au dominat mintea. M-am gândit imediat la părinții mei – mama și tata. În timp ce aveam acest gând, a fost ca și cum o forță m-ar fi tras înapoi, ca și cum mama și tata mă trăgeau înapoi la corpul meu cu o viteză incredibilă. Acesta a fost genul de experiență din apropierea morţii pe care am avut-o”.
După ce a petrecut două săptămâni la terapie intensivă și alte două săptămâni într-o secție obișnuită, Julia a ales să nu împărtășească imediat experiența ei părinților ei. Ea a simțit că erau prea fragili emoțional în acel moment. I-au trebuit doi ani să proceseze ea însăși evenimentul înainte de a-l discuta cu mama ei, care a reacționat deschis.
Julia a discutat despre modul în care experiența din apropierea morții i-a influențat viața. Menționează că, deși experiența i-a fost clară, înțelege că alții ar putea să o considere nebună. De asemenea, împărtășește convingerea ei că oamenii nu se tem cu adevărat de moarte, ci mai degrabă de propria lor măreție și nemurire. Experiența a determinat-o pe Julia să exploreze subiecte spirituale încă de la o vârstă fragedă. A participat la seminarii cu mama ei și a devenit profund interesată de sensul vieții și de ceea ce se întâmplă după moarte. Ea crede că sufletele vin pe Terra pentru a experimenta diferite aspecte ale existenței, cum ar fi iertarea, trăind prin evenimente specifice vieții.