Giuvaierul – piatra gema, produs nemijlocit al pintecului htonian al pamantului – constituie acea pretioasa manifestare a nepatrunsului inconstient colectiv pe care bijuteria, opera a omului, o slaveste si o sarbatoreste fixind-o intr-o montura. Vom examina cateva aspecte ale simbolisticii giuvaierului in traditiile orientale si extrem-orientale care, se stie, i-au acordat o atentie patimasa.
In ezoterismul islamic, giuvaierul solitar (al-jawharalfard) are sensul de Intelect, de esenta incoruptibila a fiintei. Urna stralucitoare a lui Buddha – care este un giuvaier -, smaraldul – pierdut in timpul caderii – din fruntea lui Lucifer, si din care se spune ca ingerii au cioplit Graalul, sunt tot atitea simboluri ale intelepciunii exacerbate sau pervertite. Multa vreme s-a crezut ca smaraldul vindeca memoria si intareste vederea – ceea ce tine de un simbolism asemanator. Smaraldul era folosit de oracolul lui Jupiter-Ammon, era proslavit in Peru inainte de cucerirea incasilor si desemna Tabula lui Hermes Trismegistos.
Pe pieptul Marelui Preot din Ierusalim se aflau niste giuvaieruri care simbolizau adevarul. Ele mai sunt, de asemenea, niste simboluri ale perfectiunii spirituale, caci se spune despre Mahomed ca este o piatra nestemata intre pietre.
In India, giuvaierul este un atribut al lui Vishnu. Nascut din ape, el reprezinta comoara oceanului. Giuvaierul a strabatut toate gradele de rafinare a materiei. Este un simbol al Spiritului universal – Atma -, in manifestarile sale stralucitoare, luminoase. E vorba, uneori, de grupuri de cate cinci giuvaieruri, corespunzand celor cinci elemente; de exemplu: safir = pamant; perla = apa; kaustubha = foc; ochi-de-pisica = aer; topaz = eter. Kaustubha este chiar cel care se incrusteaza in mijlocul pieptului: nasterea sa din ape este rodul zbuciumului Marii de lapte, ceea ce il anexeaza simbolismului nemuririi.
In Japonia, emblemele dinastiei imperiale includ, pe langa Oglinda si Spada, renumitele giuvaieruri care simbolizeaza, in mod lamurit, puterea de dominare. Forma lor era inrudita cu cea a jumatatii lui Taiji (yin-yang) si ca nu putea fi lipsita de legatura cu fazele lunii.
Potrivit traditiilor budiste, Jizo, stapanul mortii, poate sa ingaduie o prelungire a vietii. Este reprezentat sezand, avand in mana dreapta un prelung baston inelat, si in cea stanga un giuvaier care implineste dorintele.

Virtutea giuvaierurilor nu este intotdeauna inerenta naturii sau formei lor; puterea ei poate insa sa nu se manifeste decat in mainile stapanului legitim ai giuvaierului: este cazul tablitei de jad amintite de Tsotchuan, care, odata profanata, a devenit obisnuita, si, odata revenita in mainile regelui, si-a redobindit calitatile. Dogen foloseste simbolismul stralucirii implicite a pietrei, pe care doar slefuirea o face vizibila: tot asa pot fi revelate, prin exercitiu spiritual, virtutile ascunse ale omului.
Potrivit fiziologiei tantrice, altarul impodobit cu giuvaieruri (manipitha) din insula pietrelor geme (manidvipa) este asezat in sanasrarapadma, lotusul cu o mie de petale din crestetul capului. Altarul ii apartine lui Ishtadevata, divinitatea adorata inlauntru; insula gemelor este o stare suprema de Constiinta. Giuvaierul din lotus evoca de altfel marea mantra a lui Avalokiteshvara (Om mani padme hum), mantra esentiala pentru spiritualitatea tibetana. Una din interpretarile cele mai curente stabileste o corespondenta intre cele sase silabe si cele sase loka, cele sase imparatii ale lumii trecatoare, cele sase compartimente ale Roatei Vietii.
In limbajul budist, intreitul giuvaier (triratna) este o sinteza a Doctrinei: Buddha-Dharma-Sangha (Buddha-Lege-Comunitate).