Proprietatea unor organisme vii de a emite o radiatie luminoasa se numeste luminescenta sau bioluminescenta. In biologie se mai foloseste si termenul fotogeneza. In mod cu totul exceptional, si corpul uman poate radia lumina. Unii mistici au fost vazuti invaluiti intr-o lumina, sursa ei parand a fi capul, o alta parte a trupului sau chiar intreg corpul. Desigur, expresiile folosite in relatari despre acest miracol pot sa para ambigue: „Fata ii radia” sau „Era aureolat de lumina”… Ele ar putea fi considerate exprimari metaforice. Drept pentru care, in cazul acestui miracol, exegeza documentelor si a marturiilor va trebui sa fie indreptata si asupra vocabularului si a definirii exacte a cuvintelor. Nu avem de-a face doar cu o radiere spirituala a unui mistic, ci cu degajarea unei energii luminoase.
Unul dintre cazurile solid atestate mi se pare a fi cel al lui Michel Garicoits, cel care a infiintat congregatia Sacre-Coeur la Betharram, in Pirinei. Am extras informatiile despre el din biografia scrisa de Basilide Bourdenne (1921). In regiunea respectiva se cunosc cazurile altor doi calugari din aceeasi congregatie: Jean-Michel Roy, care a fost observat aureolat de lumina pe 8 mai 1923, dupa ce a savarsit liturghia, si parintele Auguste Etchecopar, caruia i se intampla sa iradieze, potrivit martorilor, „o lumina blanda, ca si cum ar fi fost trecuta printr-o sita”.
Preotul Michel Garicoits s-a nascut pe 15 aprilie 1797. Fusese poreclit „clarvazatorul din Betharram”, pentru ca avea un dar exceptional de clarviziune, de discernamant al spiritelor si de „citire” a viitorului, dar si „atletul cu mainile goale”, deoarece, om viguros, era campion la pelota basca.
In anul 1830, in noaptea de Craciun, pe cand rostea Incarnatus est, a fost invaluit de o lumina miraculoasa, de un alb imaculat, avand chipul in intregime luminat. Martorii au spus ca l-au vazut astfel de cateva ori la rand, precizand ca acest fenomen se producea in general in momentul culminant al slujbei. Dar nu de fiecare data. Iata ce povesteste parohul din Sauveterre: „Era in 1850. M-am dus sa-L rog pe parintele Garicoits sa predice in parohia mea si sa ma spovedeasca. Am intrat in camera lui si m-am lasat in genunchi. Cred ca era zece dimineata. Soarele stralucea pe cer, dar obloanele erau inchise atat de bine, incat camera era cufundata intr-un intuneric aproape complet. De la primul sau cuvant, am fost invaluiti amandoi de o lumina blanda si in acelasi timp foarte puternica. Lumina si-a mentinut intensitatea tot timpul rugaciunii, disparand odata cu ultimul cuvant al bunului parinte. Cand m-am ridicat in picioare, m-am uitat imediat spre fereastra ca sa vad daca nu cumva lumina venea dintr-acolo. Dar am constatat ca obloanele erau inchise. Acum incaperea era din nou cufundata in intuneric, ca in momentul in care intrasem…”
Acestor fenomene de luminescenta li se adauga levitatii si hipertermii, si ele confirmate. Cand cineva ii vorbea despre aceste fenomene inexplicabile din punct de vedere fizic, Michel Garicoits nu se tulbura. Nu vorbea niciodata despre ele si nu-i placea sa se faca remarcat. Atitudinea aceasta o intalnim la toti misticii adevarati.