Prima parte AICI: http://www.almeea.ro/originea-pacatului-si-raului-in-lume-partea-1-lucifer-inainte-de-cadere/Partea 2 AICI: http://www.almeea.ro/originea-pacatului-si-raului-in-lume-partea-2-lucifer-se-transforma-in-satana/
Chiar si atunci cand s-a luat hotararea ca Satana nu mai poate ramane in cer, intelepciunea infinita nu l-a distrus. Deoarece Dumnezeu accepta doar o slujire care vine din iubire, loialitatea fiintelor create de El trebuie sa aiba la baza convingerea ca El este drept. Locuitorii cerului si ai celorlalte lumi, nefiind pregatiti sa inteleaga natura sau consecintele pacatului, n-ar fi putut in momentul acela sa vada, in distrugerea lui Satana, dreptatea si mila lui Dumnezeu. Daca Satana ar fi fost suprimat imediat, ei l-ar fi slujit lui Dumnezeu mai mult din teama decat din iubire. Influenta amagitorului n-ar fi fost cu totul anihilata, nici spiritul de revolta n-ar fi fost eradicat. Raului trebuia sa i se ingaduie sa ajunga la maturitate. Pentru binele intregului univers de-a lungul vesniciei, Satana trebuia sa-si dezvolte si mai amplu principiile, pentru ca acuzatiile lui la adresa conducerii divine sa fie vazute in adevarata lor lumina de toate fiintele create, pentru ca dreptatea si mila lui Dumnezeu, precum si caracterul imuabil al Legii Sale sa nu mai poata fi niciodata puse la indoiala.
Revolta lui Satana urma sa constituie pentru intregul univers, de-a lungul vesniciei, o dovada cu privire la natura si consecintele teribile ale pacatului. Conducerea lui Satana si efectele ei asupra oamenilor si ingerilor aveau sa arate care este rezultatul respingerii autoritatii divine si aveau sa confirme ca bunastarea tuturor fiintelor create de Dumnezeu depinde de existenta guvernarii si Legii Sale. Astfel, istoria acestui teribil experiment de rebeliune urma sa fie un avertisment vesnic pentru toate fiintele sfinte, care sa le impiedice sa mai fie inselate cu privire la natura incalcarii Legii si sa le fereasca de pacat si de pedeapsa pentru acesta.
Marele uzurpator a continuat sa se declare nevinovat pana la incheierea luptei din ceruri. Cand s-a anuntat ca el si toti simpatizantii lui trebuiau sa fie expulzati din locuintele fericirii, conducatorul rebel si-a declarat cu indrazneala dispretul fata de Legea Creatorului, reafirmandu-si pretentia ca ingerii nu trebuiau sa fie controlati, ci lasati sa-si urmeze propria vointa, care avea sa-i calauzeasca intotdeauna corect. A denuntat preceptele divine ca fiind o restrangere a libertatii si a declarat ca scopul lui este acela de a se asigura ca Legea va fi desfiintata, pentru ca, eliberate de aceasta restrictie, fiintele ceresti sa poata atinge un nivel superior al existentei.
Satana si ingerii lui, de comun acord, au aruncat vina pentru rebeliunea lor asupra lui Hristos, declarand ca, daca n-ar fi fost mustrati, nu s-ar fi rasculat niciodata. Astfel, incapatanati si sfidatori in necredinta lor, incercand fara succes sa rastoarne guvernarea lui Dumnezeu, insa pretinzand blasfemator ca sunt victime inocente ale unei puteri tiranice, arhirebelul si toti simpatizantii lui au fost, in cele din urma, alungati din cer (vezi Apocalipsa 12:7-9): „Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui. Si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele de demult, care se cheama diavol si satana, cel ce inseala pe toata lumea, aruncat a fost pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el.”
Acelasi spirit care a insuflat rebeliune in cer inspira rebeliune si pe pamant. Satana a apelat in cazul oamenilor la acelasi procedeu folosit cu ingerii. Spiritul lui domneste acum in randul fiilor neascultarii. Ca si el, acestia cauta sa desfiinteze restrictiile Legii lui Dumnezeu si le promit oamenilor libertate in urma incalcarii ei. Mustrarea pacatelor trezeste si acum ura si opozitie. Cand avertizarile lui Dumnezeu sunt prezentate constiintei, Satana ii face pe oameni sa-si justifice pacatele si sa caute compasiunea celorlalti. In loc sa-si indrepte greselile, ei instiga la manie impotriva celui care ii mustra pentru pacat, ca si cand el ar fi cauza raului. Din zilele neprihanitului Abel pana in timpul nostru, acesta este spiritul care s-a manifestat fata de cei care au indraznit sa condamne pacatul.

Satana l-a determinat pe om sa pacatuiasca prezentand caracterul lui Dumnezeu intr-o lumina falsa, la fel cum a procedat in ceruri, si facand sa fie privit ca un Dumnezeu aspru si tiranic. Iar dupa ce l-a inselat in felul acesta pe om, el a declarat ca restrictiile nedrepte ale lui Dumnezeu au dus la caderea acestuia, dupa cum dusesera la propria sa revolta.
Insa Cel Vesnic isi prezinta caracterul: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:6,7).
Expulzandu-l pe Satana din ceruri, Dumnezeu Si-a demonstrat dreptatea si a protejat onoarea tronului Sau. Dar, cand omul a pacatuit, cedand in fata inselaciunilor acestui spirit apostat, Dumnezeu Si-a dovedit iubirea dandu-L pe singurul Sau Fiu sa moara pentru omenirea decazuta. Caracterul lui Dumnezeu s-a vazut in lucrarea de rascumparare. Argumentul puternic al crucii demonstreaza universului intreg ca drumul pacatului pe care l-a ales Lucifer nu putea fi pus in niciun fel pe seama guvernarii lui Dumnezeu.
Caracterul marelui amagitor a fost demascat in conflictul care a aparut intre el si Hristos, in timpul lucrarii pamantesti a Mantuitorului. Satana nu si-ar fi putut atrage mai cu succes antipatia ingerilor ceresti si a intregului univers loial lui Dumnezeu decat a facut-o prin lupta nemiloasa pe care a dus-o impotriva Rascumparatorului lumii. Blasfemia incredibila de a-i cere lui Hristos sa i se inchine, indrazneala aroganta de a-L duce pe varful muntelui si pe acoperisul Templului, intentia criminala care s-a vazut atunci cand L-a indemnat sa Se arunce de la acea inaltime ametitoare, rautatea neobosita cu care L-a urmarit peste tot, inspirand in inima preotilor si a poporului hotararea de a-i refuza iubirea si de a striga: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!” – toate acestea au provocat uimirea si indignarea universului.
Satana a indemnat lumea sa-L respinga pe Hristos. Printul raului si-a exercitat toata puterea si viclenia pentru a-L distruge pe Iisus deoarece a vazut ca indurarea si iubirea Mantuitorului, compasiunea si bunatatea Lui prezentau lumii caracterul lui Dumnezeu. A combatut toate declaratiile Fiului lui Dumnezeu si a folosit oameni ca instrumente prin care sa umple viata Mantuitorului de suferinta si tristete. Sofismele si minciunile prin care a cautat sa impiedice lucrarea lui Iisus, ura lui manifestata in copiii neascultarii, acuzatiile sale nemiloase impotriva Aceluia a carui viata era de o bunatate neegalata – toate acestea izvorau dintr-o dorinta adanca de razbunare. Focurile inabusite ale invidiei si rautatii, ale urii si razbunarii au izbucnit la calvar impotriva Fiului lui Dumnezeu, in timp ce tot cerul privea scena intr-o groaza tacuta.Dupa ce S-a adus ca jertfa, Hristos S-a inaltat la cer, refuzand adorarea ingerilor pana cand nu va fi prezentat cererea: „Vreau ca, acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Apoi, de la tronul Tatalui, cu nespusa iubire si putere, a venit raspunsul: „Toti ingerii lui Dumnezeu sa I se inchine!” (Evrei 1:6). Iisus nu avea nicio pata. Umilindu-Se pana la capat si aducand o jertfa deplina, I s-a dat un nume care este mai presus de orice alt nume.
Vinovatia lui Satana nu mai avea acum nicio scuza. El isi manifestase adevaratul caracter de mincinos si ucigas. S-a vazut ca, daca i s-ar fi permis sa stapaneasca peste locuitorii cerului, ar fi manifestat exact aceeasi atitudine cu care ii conducea pe fiii oamenilor aflati sub puterea lui. El pretinsese ca incalcarea Legii lui Dumnezeu va aduce libertate si inaltare, dar s-a vazut ca nu a adus decat sclavie si degradare.
Acuzatiile mincinoase ale lui Satana la adresa caracterului lui Dumnezeu si a guvernarii divine au aparut acum in adevarata lor lumina. El il acuzase pe Dumnezeu ca urmareste doar sa Se inalte pe Sine atunci cand pretinde supunere si ascultare din partea fiintelor create si declarase ca, desi cere din partea tuturor un spirit de jertfire de sine, El nu manifesta acest spirit si nu face niciun sacrificiu. Acum s-a vazut ca, pentru mantuirea omenirii decazute si pacatoase, Conducatorul universului facuse cel mai mare sacrificiu pe care putea sa-l faca iubirea, caci „Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). De asemenea, s-a vazut ca, in timp ce Lucifer deschisese usa pentru intrarea pacatului, prin dorinta lui de onoare si suprematie, Hristos, pentru a distruge pacatul, S-a umilit si S-a facut ascultator pana la moarte.Dumnezeu Si-a manifestat repulsia fata de principiile razvratirii. Tot cerul a vazut dreptatea Sa manifestata atat in condamnarea lui Satana, cat si in rascumpararea omului. Lucifer declarase ca, daca Legea lui Dumnezeu este de neschimbat si incalcarea ei nu poate fi iertata, orice pacatos trebuie sa fie pe veci privat de favoarea Creatorului. El pretinsese ca omenirea pacatoasa nu mai poate fi rascumparata si, de aceea, era prada lui de drept. Dar moartea lui Hristos era un argument in favoarea omului care nu putea fi combatut. Pedeapsa Legii a cazut peste Acela care era egal cu Dumnezeu, iar omul a fost liber sa primeasca neprihanirea lui Hristos si, printr-o viata de pocainta si umilinta, sa invinga puterea lui Satana la fel cum a invins si Fiul lui Dumnezeu.
Astfel, Dumnezeu este drept si, in acelasi timp, ii indreptateste pe toti cei care cred in Iisus. Hristos a venit pe pamant ca sa sufere si sa moara nu doar pentru a-l rascumpara pe om, ci pentru a vesti „o Lege mare si minunata” (Isaia 42:21), nu doar pentru ca locuitorii acestui pamant sa priveasca Legea asa cum ar trebui privita, ci ca sa demonstreze tuturor lumilor din univers ca Legea lui Dumnezeu este imuabila. Daca s-ar fi putut anula cerintele ei, atunci Fiul lui Dumnezeu n-ar fi trebuit sa-Si dea viata ca ispasire pentru calcarea ei. Moartea lui Hristos ii dovedeste caracterul neschimbator. Iubirea infinita i-a determinat pe Tatal si pe Fiul sa faca marele sacrificiu prin care pacatosii pot fi rascumparati, iar aceasta demonstreaza intregului univers – asa cum nimic altceva nu ar putea-o demonstra – ca dreptatea si mila sunt baza guvernarii lui Dumnezeu.
La judecata finala se va vedea ca nu exista niciun motiv pentru aparitia pacatului. Cand Judecatorul intregului pamant il va intreba pe Satana: „De ce te-ai razvratit impotriva Mea si M-ai jefuit de supusii imparatiei Mele?”, initiatorul pacatului nu va putea sa aduca nicio justificare. Orice gura va fi inchisa si toti ingerii rebeli vor amuti.
In timp ce declara ca Legea este de neschimbat, crucea de pe Calvar face cunoscut universului ca plata pacatului este moartea, in strigatul muribund al Mantuitorului, „S-a ispravit!”, a rasunat clopotul de moarte al lui Satana. Marea lupta care durase atat de mult timp s-a decis in acel moment, iar eradicarea finala a pacatului a devenit o certitudine. Fiul lui Dumnezeu a trecut prin portile mormantului pentru ca, „prin moarte, sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe Diavolul” (Evrei 2:14). Dorinta de inaltare de sine a lui Lucifer l-a facut sa spuna: „imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… Voi fi ca Cel Prea- inalt.” Dar Dumnezeu declara: „Te prefac in cenusa pe pamant… si nu vei mai fi niciodata” (Isaia 14:13,14; Ezechiel 28:18,19). „Caci iata, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toti cei trufasi si toti cei rai vor fi ca miristea; ziua care vine ii va arde, zice Domnul ostirilor, si nu le va lasa nici radacina, nici ramura” (Maleahi 4:1).
Intregul univers va fi inteles natura si consecintele pacatului. Distrugerea lui completa, care la inceput le-ar fi provocat frica ingerilor si i-ar fi adus dezonoare lui Dumnezeu, ii va demonstra acum iubirea si-i va intari onoarea in fata tuturor fiintelor din univers care gasesc placere in a face voia Sa si in a caror inima este Legea Sa. Pacatul nu va mai aparea niciodata.