Desi vremea grimoarelor tine in mare de sfarsitul Erei Medievale, mostenirea pe care au fost fondate se intinde si mai mult in trecut. Oricum, formele lor par sa fi fost stabilite in timpul primelor patru secole d.Hr., in special prin papirusurile magice grecesti. Aceste vraji grecesti se trag din surse precum forme ale crestinismului antic (gnosticismul), iudaismul si magia egipteana. Aveau de-a face cu aceleasi subiecte ca si textele medievale tarzii – tamaduire, obtinerea viziunilor, exorcismul, distrugerea dusmanilor, dobandirea frumusetii etc. incorporau nume si cuvinte mistice in rugaciunile lor – asa-zisele „nume barbare ale invocatiei” care nu aveau un inteles pamantesc, ci indicau formule magice de vibratie.
Poate cel mai faimos ritual grecesc de astazi este o invocare efectuata inainte de incercarea unui exorcism, cunoscut drept Ritualul Celui fara-de-cap:
Scrie numele pe o bucata de hartie si apoi pune-o pe frunte, de la o tampla la cealalta, adreseaza-te tie insuti intorcandu-te catre nord, catre cele sase nume, spunand… Scrie pe o bucata de pergament nou… acest caracter si nume; …sa tii cu mana dreapta pergamentul mentionat pe fruntea ta, spunand urmatoarele cuvinte…
In acelasi timp, o alta influenta a jucat un rol principal in formarea grimoarelor clasice: textul biblic apocrif cunoscut drept Testamentul lui Solomon. Putem considera aceasta lucrare punctul de cotitura dintre magia antica si cea medievala. Testamentul subliniaza mitologia regelui Solomon, de la subjugarea spiritelor pentru construirea Templului, la eventuala sa convertire la adorarea zeilor straini.
Cel mai important lucru de considerat aici este ca textul descrie o demonologie sofisticata, prin care regele invoca, intreaba si leaga mai multe spirite. Fiecare spirit ii dezvaluie lui Solomon functiile sale, o infatisare compusa (adeseori hidoasa) si numele ingerului opus direct lui. De exemplu, unul dintre printii demonici interogati de regele Solomon era cunoscut ca Beelzeboul (Belzebouth):
Eu, Solomon, i-am spus:– „Beelzeboul, care este slujba ta?”Si el mi-a raspuns:„Eu distrug regii. Ma aliez cu tiranii straini. Si proprii mei demoni ii asmut asupra oamenilor, pentru ca acestia sa creada in ei si sa se piarda. Si servitorii alesi ai lui Dumnezeu, preotii si oamenii credinciosi, ii starnesc spre dorinte pentru pacate rele si erezii si fapte nelegiuite; si ei ma asculta si eu ii port catre distrugere. Si inspir oamenilor invidie si crima si razboaie si sodomie si alte lucruri rele. Si voi distruge lumea.”
Multe dintre spiritele inferioare din carte erau asociate mai degraba cu daunele fizice decat cu tabuurile sociale si numele angelice oferite erau privite ca formule curative. Acest fapt leaga intreaga traditie de ritualurile mai vechi de exorcizare:
„Al treilea a spus:„Ma numesc Arotosael. Eu fac rau ochilor si ii ranesc grav. Doar sa aud cuvintele: „Uriel, incatuseaza-1 pe Aratosael”, – imediat ma retrag…”Al saselea a spus:„Ma numesc Sphendonael. Cauzez tumori ale glandei parotide si inflamatii ale amigdalelor si rani tetanice. Daca aud „Sabrael, incatuseaza-l pe Sphendonael”, – imediat ma retrag.”
Profesorul Kieckhefer sugereaza ca manuscrisele de grimoare, asa cum sunt inspirate din magia iudaica, sunt exemple ale unei forme primitive de misticism crestin medieval, care a precedat Kabbalah crestina a secolului al XIII-lea. El subliniaza ca societatea medievala avea un surplus de cler si astfel, difuzarea unei „lumi subterane clericale” fara slujba, in mare nesupravegheata si nelegiuita, a fost rezultatul inevitabil. Este evident ca grimoarele sunt clerice in natura, in afara imprumuturilor din iudaism. Alte grimoare sfatuiesc adeptii la folosirea ritualurilor crestine fara a le descrie sau a le explica deplin aplicarea in vraja, ceea ce indica faptul ca autorii textelor le considerau „date”si nu simteau nevoia de a le descrie in intregime.