Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free) + prelucrare proprie
Pe 15 iunie 1889, murea marele poet Mihai Eminescu, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9 din București. Cauza morţii: stop cardio-respirator, provocat de o intoxicaţie cu mercur, ca urmare a tratamentului necorespunzător pentru boala de care suferea. Conform istoriei literare oficiale, poetul suferea de „psihoză maniaco-depresivă”; alţii cred că boala sa a fost inventată, a fost internat cu forţa la azilul de nebuni, iar în iunie 1889 ar fi fost asasinat (citiţi mai multe în cadrul acestui articol: A fost asasinat Eminescu de forţele oculte care nu doreau să aibă parte de un ziarist şi poet atât de incomod în acele zile în România?).
Într-un articol pe care l-am întâlnit în cotidianul „România” din 3 septembrie 1938, ni se spune o mărturisire foarte interesantă a unui medic stagiar care şi el a avut grijă de Mihai Eminescu în ultimele luni de viaţă. Citez din articol:
* Doctorul V. Vineş, fost şef de lucrări la clinica neurologică din Bucureşti, povesteşte că din martie până în iunie 1889, ca intern la Institutul „Caritatea” al profesorului Al. Şuţu, a avut prilejul să-l îngrijească şi pe Eminescu.
* În „Revista Medicală” din 1 iunie 1931, ne povesteşte, bazat pe nişte „notiţe pe care le-a luat atunci”, cum s-a petrecut moartea poetului. Doctorul V. Vineş arată că:
* „Prin mai 1889, un bolnav, nu din cei furioşi, se distra învârtind o piatră mică legată de o aţă. Piatra scăpând din aţă a lovit întâmplător pe Eminescu, în cap… Era o tăietură a pielii de 2 cm lungime. I s-au dat imediat îngrijirile necesare, iar peste 3 zile bazele plăgii păreau reunite.
* Dar Eminescu, care avea obiceiul de a strânge de pe jos tot felul de lucruri, din care unele erau murdare, şi se freca cu ele pe corp şi pe cap, desfăcându-şi pansamentul, a făcut un erizipel la nivelul plăgii, un erizipel care s-a întins apoi la faţă, gât, membre superioare, torace, până la nivelul abdomenului. (n.a. Erizipelul este o infecţie a ţesutului subcutanat superficial, cu prinderea vaselor limfatice, produsă de streptococi şi rar de stafilococul auriu).
* Bine îngrijit, erizipelul a început să dea înapoi şi a dispărut complet. Eminescu se simţea, însă, foarte slăbit. I s-au dat tonice, care l-au mai înviorat…
* În ziua de joi 15 iunie 1889, zi în care se simţea destul de bine, Eminescu se aşeză în pat, şi, peste câteva minute, cade într-o sincopă şi moare imediat”.
Ca să înţelegem mai bine din cele spuse mai sus: tratamentul acestui erizipel i-a făcut rău lui Eminescu, producându-i moartea, deşi erizipelul a fost tratat.