Numele „celui mai bun prieten al omului” nu este legat de niciuna dintre superstitiile sinistre puse pe seama pisicii, tovarasul de domesticire si competitorul ei in milioane de gospodarii din lumea intreaga. Cainele nu este doar cel mai apreciat prieten al omului, dar cercetarile stiintifice sugereaza ca speciile umane n-ar fi supravietuit fara legatura straveche cu familia canina. Oamenii si cainii au fost uniti de o legatura comuna, inca de acum peste 140 000 de ani si au evoluat impreuna, in cadrul unuia dintre cele mai de succes parteneriate realizate vreodata.
Pentru triburile de amerindieni, ca si pentru toate populatiile aborigene din Europa, Asia si celelalte Americi, lupul a fost marele dascal, iar structura sociala a primilor oameni a fost, in mare, modelata dupa exemplele oferite de instructorii lor canini. Cu toate ca printre cele mai multe specii de mamifere ingrijirea puilor este lasata exclusiv in seama mamei, triburile umane au adoptat curand strategia de colaborare folosita de lup, in cadrul careia ambii parinti participa la cresterea progeniturilor.
Potrivit legendelor mai multor triburi de amerindieni, primii oameni ar fi fost plamaditi sub infatisarea unor lupi. La inceput, mergeau in patru labe, dar ulterior au inceput sa dezvolte caracteristici tot mai omenesti, pana ce au devenit barbati si femei, asa cum sunt astazi.
Printre superstitiile asociate cainelui se numara si credinta straveche ca un caine care urla ar prevesti moarte si dezastre. Aceasta pare sa fie o reminiscenta a vremurilor in care oamenii considerau animalele zeitati, iar, ca divinitate, cainele se presupunea ca ar fi avut puterea de a profeti moartea, avertizand, prin latrat sau urlet, asupra iminentei ei. Aceasta superstitie s-a perpetuat printre egipteni, care l-au infatisat pe zeul ce supraveghea imbalsamarea mortilor, Anubis, ca pe un om cu cap de sacal. Tot Anubis conducea spiritele mortilor catre sala Judecatii de Apoi.
La numeroase triburi de amerindieni, cainele asteapta spiritul raposatului la Poarta Spiritelor Plecate si il insoteste pe drumul catre Taramul Stramosilor. In plus, pe langa rolul de calauza spre lumea cealalta, la unele triburi, cainele este asociat cu Luna si Soarele. Legatura cu Luna poate deriva din obiceiul cainilor de a urla la astrul noptii. Legatura cu Soarele deriva probabil din obiceiul cainelui de a se invarti in cerc inainte de a se aseza. Pentru populatiile primitive, acest invartit in cerc al animalului ducea la crearea simbolului Soarelui.
In Persia antica se credea in puterea cainelui de a proteja spiritele mortilor de acapararea lor de catre spiritele malefice. Cand o persoana murea, un caine trebuia sa stea langa patul acesteia, ca sa alunge duhurile necurate, care urmareau sa ia in stapanire sufletul pe cale sa se desparta de trup.

Grecii credeau ca prezenta lui Hecate, zeita intunericului si a spaimelor nocturne, nu poate fi simtita decat de caini. In vremece aceasta entitate malefica ramanea nevazuta ochilor omenesti si era capabila sa-si teasa urzelile malefice, fara a fi simtita, cainii o puteau zari, prin latraturi si urlete acestia dandu-le de veste stapanilor, oamenilor, asupra prezentei ei nevazute in colturile intunecate.