Benoite Rencurel (1647-1718) era pastorita la Laus (Franta). Nascuta la tara, avea un caracter energic, mult bun-simt si un realism innascut, in plus, avea si o sanatate perfecta. Dupa moartea tatalui ei, a trait in saracie. Nu a mers la scoala, nu a invatat sa scrie, facand cunostinta, de la doisprezece ani, cu viata grea a fetelor „plasate” la diferiti stapani.
Intr-o zi de mai, i s-a aratat Fecioara. De atunci, timp de patru luni, aparitiile aveau sa continue zilnic. Fecioara a indemnat-o pe tanara ciobanita sa duca o viata de iubire fraterna si spirituala intensa. Laus a devenit un loc celebru.
Simplitatea si modestia nu au parasit-o. Tanara putea citi in suflete si facea vindecari fizice spectaculoase. Insa niciodata nu a pomenit despre chinurile provocate de diavol. Dar au existat martori care i-au vazut ranile. Iata ce scrie biograful ei: „In multe seri, la Laus, Benoite se simtea transportata fizic, prinsa de picioare si aruncata pe umeri ca un sac de grau; se simtea tinuta de sub genunchi si de sub brate; era purtata afara din camera ei. Se simtea ciupita prin haine. Avea corpul martirizat. Totul se termina aproape intotdeauna cu o impresie de cadere violenta de pe urma careia ramanea – lucru usor de verificat – cu contuzii si uneori rani, cu ochii rosii, degetele strivite, corpul plin de cicatrice.”
In cazul tinerei Benoite s-a vorbit despre „transportari diabolice”. Nu se stie inca daca ele erau reale sau imaginare. Daca erau provocate de o imaginatie debordanta, atunci trebuie sa admitem ca fata suferea de un dezechilibru psihic. Numai ca in intreaga ei viata a dat dovada de un echilibru perfect. Iar cuvintele ei; oricat ar fi de ciudate – „Am fost tarata pe podea in pofida impotrivirii mele, am fost ridicata in aer…” –, se potrivesc cu multe alte relatari.