Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Circa 70% din greutatea unui adult o reprezintă apa și prin urmare mecanismele de control hidric, care mențin o proporție adecvată între aportul și eliminarea de lichide au o importanță vitală. Sintetizând aceste mecanisme, se ajunge la schema alăturată. Aici, se vede că modificările volumului hidric și concentrației saline din plasma sangvină (A), din celule (C) și din afara lor (B) sunt înregistrate (1) – (2) de către receptori speciali (D) și (E).
Programele complexe de reglare (F) integrează semnalele pariate primite de la cele două tipuri de receptori (3) și (4) și pun în activitate (5) – (6) – (7) procesele de corectare care pe de o parte rețin (G1) sau elimină (G2) apa prin favorizarea sau inhibarea sintezei hormonului antidiuretic și prin creșterea (H1) sau scăderea (H2) ingestiei de apă.
Pe de altă parte rețin (I1) sau elimină (I2) sodiul, favorizând sau inhibând sinteza unui hormon secretat de glanda corticosuprarenală, numit aldosteron. Corecțiile făcute (8) – (9) – (10) readuc volumul hidric și concentrația salină la nivelul optim. Aldosteronul intervine și la nivel celular (10) unde controlează schimburile de apă și electroliți intre diversele compartimente. În ultimă analiză, setea este datorată creșterii concentrației moleculare a mediului intern care, prin intermediul unor hormoni, determină ingestia sau retenția de apă.