Conform teoriei relativităţii generale a lui Einstein, timpul este şi el o mărime relativă: dacă un astronaut ar merge cu o navă spaţială ce se apropie de viteza luminii, pentru el timpul ar încetini foarte mult, în timp ce pentru restul muritorilor de pe Terra timpul s-ar scurge la fel. De exemplu, dacă deplasarea se va face până către centrul galaxiei noastre (situat la 30.000 de ani-lumină față de sistemul nostru solar) la viteze apropiate de valoarea-limită a luminii, în timp ce pe Pământ ar fi viețuit mii și mii de generații, astronauții din nava spaţială ar îmbătrâni cu doar 19 ani!
De aceea, ţinând cont de faptul că teoria relativităţii a fost descoperită abia la începutul secolului al XX-lea, de unde ştiau anticii şi popoarele biblice de această lege? Căci iată ce text putem întâlni în Vedenia profetului Isaia (o lucrare rămasă apocrifă, fiind eliminată din cadrul Cărții canonice Isaia din Vechiul Testament al Bibliei):
„Și s-a căit Isaia de îndoiala sa. Atunci îngerul care îi fusese dat să-l însoțească în ceruri a zis: „Te vei întoarce acum pe Pământ, printre ai tăi”. Dar Isaia a spus: „Pentru ce așa curând? Căci la tine aici numai două ceasuri am stat!”. I-a răspuns lui îngerul: „Nu două ceasuri ai stat, ci treizeci și doi de ani”. Și, înfricoșat, a rostit Isaia către îngerul care era cu el: „Pentru ce dar să mă întorc întru trupul meu cel ofilit și bătrân?”, și s-a întristat Isaia foarte. Atunci îngerul a spus: „Nu te întrista, căci nu vei fi bătrân””.
Aşadar, e cât se poate de clar că o civilizaţie antică umană a intrat în contact cu una extraterestră, care folosea nave cosmice ce zburau cu viteze apropiate de viteza luminii – de aici şi teoria relativităţii timpului…