Pe vremuri, prima zi a Anului Nou era numita, ca si astazi de altfel, Ziua Sfantului Vasile. Aceasta zi deosebita mai avea pe vremuri inca doua denumiri, anume Craciunul Mic si Fratele Craciunului explicabile prin amalgamarea, de-a lungul timpului, a practicilor specifice acestor sarbatori. Prima grija a gospodinelor, imediat dupa ce se trezeau, era sa mature casa, ducand gunoiul la radacinile pomilor; facand asa se credea ca pomii vor rodi mai bine. Apoi, luau un brau si-l asterneau inaintea usii, pe acest brau dand de mancare gainilor; facand asa sperau sa nu le manance uliul gainile peste an. Urma fierberea unui cap de porc sau a unui purcel, femeile socotind ca asa cum rama porcul tot inainte, asa si lucrurile din casa vor merge cu spor. Gospodarii aveau si ei o grija, anume sa afume vitele cu gunoiul strans in casa de la Craciun pana in noaptea de Anul Nou, afumarea aceasta scutind, in viziunea stramosilor nostri, vitele de orice necaz in anul ce urma.
Ochii gospodarilor erau in tot acest timp spre usa, deoarece se credea ca e bine sa-ti intre mai intai in casa, in prima zi a anului, un baiat sau un barbat, semn de bine pentru anul viitor. Sosirea unei fete sau muieri indispunea grozav pe cei din casa respectiva, despre fata spunandu-se chiar ca-i saracie!
Doua practici, ambele ilustrate de copii pana in 12 ani sau de cei nevoiasi, individualizau prima zi a anului. E vorba, desigur, de Semanat si de Sorcovit. La acestea puteau sa participe si copilele.Semanatul se facea cu seminte de grau, secara, orez, ovaz, dar si cu porumb si canepa, semintele fiind pastrate intr-o traistuta sau intr-o manusa de lana. Barbatii aduceau in casa un vitel gras sau un miel. Se considera ca era bine daca se semana peste aceste animalute. Fetele mari isi pregateau casa cu sarg pentru a primi semanatorii, trecerea acestora pe la casele lor dandu-le serioase sperante de maritis. De altfel, toti cei semanati erau bucurosi, fiindca se credea ca anul care incepea acum va fi mai manos cu cat mai multi semanatori au fost pe la casele lor. De obicei, se semana pana cand oamenii prindeau a iesi din biserica. De la ora 12 incolo nimeni nu mai avea voie sa semene. Rasplata semanatorilor era identica cu aceea a uratorilor din ajun. Samanta de pe jos era maturata de gospodine si aruncata de gospodar pe vite, in special pe oi, in credinta ca vitele respective se vor inmulti ca painea si ca baietii care au semanat.
Sorcova era o ramurica sau o nuia verde de mar, par sau trandafir. Pe vremuri, mamele aveau grija sa puna in dimineata Sfantului Andrei niste ramurele intr-un vas cu apa, schimband apa in fiecare zi. Daca aceste ramurele infloreau pana la Anul Nou erau socotite aducatoare de noroc pentru casa respectiva. Sorcovitul incepea dis-de-dimineata, copiii intrand chiar si peste cei care nu apucasera sa se dea jos din pat, atingandu-i usor, de 40 de ori, cu sorcova, zicand ceea ce si multi dintre copiii de azi spun: „Sorcova vesela / Peste vara, / Primavara / Sa traiti, / Sa-nfloriti / Ca merii, ca perii / In mijlocul verii…” si asa mai departe. Uneori erau sorcovite chiar si vitele. Rasplata pentru cei care sorcoveau era deosebita de a semanatorilor, constand in fuioare, faguri de miere si turte.