O veste colosală: o sondă spaţială NASA a găsit rezervoare uriaşe de apă pe planeta Marte

Imagine: generata de Microsoft Designer
Oamenii de știință au descoperit un rezervor de apă lichidă pe Marte, care este situat adânc în scoarța stâncoasă exterioară a planetei. Descoperirile provin dintr-o nouă analiză a datelor de la Mars Insight Lander / NASA, care a aterizat pe planetă în 2018. Roboţelul NASA a transportat un seismometru, care a înregistrat cutremurele de pe Marte timp de 4 ani. Analizând aceste cutremure – și exact modul în care se mișcă planeta – au ieşit la lumină „semnele seismice” ale apei lichide. Deși există apă înghețată la polii marțieni și dovezi de vapori de apă în atmosferă, aceasta este prima dată când se găsește apă lichidă pe planetă. Constatările au fost publicate în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences”.
Misiunea științifică a lui Insight s-a încheiat în decembrie 2022. În acel timp, sonda a înregistrat peste 1.319 cutremure. Măsurând cât de repede se deplasează undele seismice, oamenii de știință au descoperit prin ce material ele se deplasează cel mai probabil. „Acestea sunt de fapt aceleași tehnici pe care le folosim pentru a detecta apa pe Pământ sau pentru a căuta petrol și gaze”, a explicat profesorul Michael Manga, de la Universitatea din California, Berkeley (SUA), care a fost implicat în cercetare. Analiza a relevat rezervoare de apă la adâncimi de aproximativ 10 – 20 km în scoarța marțiană.
Profesorul Manga a adăugat că apa este cea mai importantă moleculă în modelarea evoluției unei planete. Această descoperire răspunde la o mare întrebare: „Unde a ajuns toată apa marțiană?”. Studiile asupra suprafeței lui Marte arată că, în cele mai vechi timpuri, pe planetă existau râuri și lacuri. Dar, timp de 3 miliarde de ani, a fost un deșert. O parte din acea apă a fost pierdută în spațiul cosmic, când Marte a rămas fără atmosferă. Dar, aici pe Pământ, o mare parte din apa noastră este subterană și nu există niciun motiv pentru ca acest lucru să nu fie cazul și lui Marte.
Sonda Insight a putut să înregistreze doar direct din crusta de sub ea, dar cercetătorii se așteaptă ca rezervoare similare să existe pe întreaga planetă. Dacă ar fi adevărat, atunci înseamnă că pe Marte există suficientă apă lichidă pentru a forma un strat pe suprafață care ar avea o adâncime de peste 1 km.
Descoperirea apei ar putea indica că viaţa există pe Marte, dar ea trebuie căutată. Fără apă lichidă, nu ai viață. Aşadar, dacă există medii locuibile pe Marte, acestea ar putea fi acum adânc sub solul marţian.
Sursa: studiul ştiinţific „Liquid water in the Martian mid-crust” / pnas.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate