Stafia este o superstitie, mai mult la orase, in care se crede ca: sunt aparitii ale unora din persoanele moarte in pacate grele, nespovedite, necanonisite, ce n-au odihna in mormant; sau ale acelor morti prin asasinare, sau alte morti napraznice, care apar prin locurile unde i-au prins moartea si spre a atrage atentia celor vii si a descoperi misterul napraznicului lor sfarsit.
In realitate insa stafiile sunt niste: vedenii mincinoase, fantome parute, naluciri dracesti, pareri bolnave, de care o persoana religioasa este indatorata a se curati, a se pazi in viitor si a se lepada de ele pururea.
Biblia nu are niciun loc in care sa arate ca ar exista strigoi, moroi, varcolaci, pricolici, stafii cu puterile diavolului in ele si lucratoare in acea privinta. Locul citat din Sf. Evanghelie (Matei 14:26-27 – „Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!”), cand ucenicii din corabie au strigat speriati, vazand pe Domnul Hristos venind pe apa catre ei, crezandu-l naluca (fantoma), nu ne admite a crede asa ceva, deoarece cu adevarat era El insusi in Persoana, Care spunea: „Nu va temeti! Eu sunt! La fel nici demonizatul din Gadara, care umbla despuiat si locuia prin morminte, nu era strigoi, ci om cu trup si suflet, chinuit de un legheon (6.000 de draci) si vindecat de Mantuitorul Hristos”.
Din cele aratate vedem ca: credinta in strigoi, moroi, varcolaci, pricolici, stafii, este o credinta rea, draceasca, ratacitoare cu privire la puterile diavolului in trupurile mortilor, o impietate (nelegiuire) fata de ramasitele pamantesti ale raposatilor; o tulburare a linistei si odihnei, de care mortii au trebuinta.