Imagine: generata de Microsoft Designer
În ciuda a ceea ce mulţi cred, struții nu își bagă capul în nisip. Acest mit își are originea în Roma antică și este atât de răspândit încât este folosit astăzi ca o metaforă comună pentru cineva care își evită problemele.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că, pe cât de înalţi sunt struții, ei au capete foarte mici în comparație cu trupurile lor, așa că este probabil ușor de înțeles de ce atât de mulți oameni credeau că ale capete pur și simplu dispar în pământ (nisip). Mai mult decât atât, aceste păsări nu își construiesc cuiburi ca alte păsări, alegând în schimb să-și îngroape ouăle într-o gaură din nisip. Își folosesc în mod obișnuit ciocul pentru a verifica și a-și întoarce ouăle, ceea ce poate da impresia că își vâră capul acolo.
Apoi, atunci când se confruntă cu un pericol, struții își vor coborî capul la pământ în încercarea de a se amesteca în mediul lor și de a deveni o țintă mai puţin importantă, un comportament care a păcălit cu siguranță pe mulţi oameni, făcându-i să creadă că nu se mai aflau acolo capetele struţilor.
Oricum, nu există exploratori sau vânători, care, după ani îndelungați de ședere în Africa, patria struților, să spună că au văzut o astfel de scenă: struţi cu capul în nisip.