Un om sarman a intrat intr-o moschee, s-a alaturat celor doi ce se rugau si a facut si el o rugaciune deosebita, personala, care se numeste dua. Il ruga pe Allah sa-i daruiasca ceva de mancare, sa aduca in casa lui saraca fructe, legume, carne si malai, si mai cu seama sa nu uite sa-l miluiasca si cu o carafa de rachiu, placandu-i mult aceasta bautura.
Un om care se afla in fata lui a auzit rugaciunea, s-a intors si i-a zis:– In loc sa-i ceri lui Allah rachiu, n-ar trebui sa-l rogi sa te intareasca in credinta, ca sa te poti mantui in ziua Judecatii de Apoi?– Nicidecum, a raspuns omul cel sarman. I-am cerut lui Allah ceea ce-mi lipseste in viata de toate zilele. Iar mie nu-mi lipseste credinta, ci rachiul.