Imagine: generata de Microsoft Designer
Un savant francez, pe nume Edouard Antoine, emitea în anii 1930, o teorie interesantă, dar şi îndrăzneaţă: sub suprafaţa Pământului s-ar găsi fluvii subterane imense. El chiar a şi localizat o parte din aceste fluvii astfel:
* Odni – care se naște într-un ghețar al masivului scandinav, iese din fiordul Trondheim, ca să sfârșească în Groenlanda, trecând prin Islanda. De notat curentul aerian care urmează același parcurs.
* Atlanta – originar din Alpii centrali, înconjoară cutele hercinice, urmează axa geosinclinalului mediteranean, ajunge în Guadelupe și curge în falia vulcanică a micilor Antile, spre sud.
* Guanche – care se desparte de Oceanul Atlantic la nord-est de insulele Canare, ca să se ducă să alimenteze Azorele și se pierde în ocean printr-o spărtură care rezultă din prăbușirea Atlantidei.
* Numida – care vine din același izvor cu Atlanta, dar se orientează spre sud pentru a se îndrepta spre masivul Hoggar, și de aici spre sud. El alimentează hidrologia Tunisiei.
* Pireu – fratele Nilului, descrie un circuit impresionant de la lacul Victoria la munții Fonta – Djalon, a căror hidrologie subterană o formează izvoarele Senegalului și Nigerului, apoi traversează Atlanticul de la nord-est la sud-vest, trece la axa munților Braziliei și se sfârșeşte în lanțul Anzilor. Pireu alimentează hidrologia subterană a Argentinei.
* Iucas – izvorăște în Himalaya, coboară prin Birmania în golful Bengal, alimentează insula Borneo și Australia care-l desparte de Noua Guinee, străbate Pacificul, trece prin mijlocul Polineziei, irigă unele insule (Fiji, Tahiti) și se ciocnește de lanțul Anzilor în Ecuador, ca să alimenteze fluviile Columbiei și Perului.
Aceasta pare să fie schematică rețeaua submarină a marilor fluvii subterane ale globului, conform aceluiaşi savant francez. Se pare că există o legătură între aceste fluvii submarine, curentele marine și cele aeriene (alizee, musoni).
Pe harta de mai jos, am marcat aproximativ (cu linii roşii) traseul posibil al fluviilor subterane: