Strălucirea Soarelui face imposibilă observarea directă cu ochiul liber în timpul zilei. Cu toate acestea, în timpul răsăritului sau apusului, el își dezvăluie frumusețea sa uimitoare. În 1845, pe 2 aprilie, fizicienii francezi Louis Fizeau și Leon Foucault ne-au revoluționat înțelegerea Soarelui, surprinzând prima sa imagine folosind o simplă daghereotipie alb-negru.
Procesul de daghereotipie a fost prima metodă de fotografiere disponibilă publicului larg. Acesta implica folosirea unei foiţe de cupru placată cu argint și tratarea acesteia cu vapori, pentru a o face sensibilă la lumină. Placa era apoi plasată într-o cameră și expusă la Soare. După timpul de expunere necesar, imaginea era apoi developată prin plasarea plăcii expuse cu fața în jos peste o sursă de fum de mercur încălzit până când apărea imaginea. În timpul acestui proces, mercurul se amalgama cu argintul, pentru a crea o imagine de culoare albă a Soarelui.
Pentru a preveni amalgamarea ulterioară, placa era plasată într-o soluție de clorură de sodiu sau tiosulfat de sodiu. Apoi, era tonificată cu clorură de aur pentru a îmbunătăți imaginea. În cele din urmă, placa era spălată cu apă distilată și uscată.
Imaginea rezultată a Soarelui arăta margini ascuțite și câteva pete solare, care sunt regiuni cu activitate magnetică intensă care nu pot fi văzute cu ochiul liber. Imaginea de epocă a Soarelui, de pe 2 aprilie 1845, avea un diametru de aproximativ 5 inci și necesita un timp de expunere de 1/60 de secunde. Astăzi, datorită progreselor tehnologice în astrofotografie și fizica solară, am parcurs un drum lung de la munca inovatoare a lui Fizeau și Foucault, de acum aproape 180 de ani. Cu toate acestea, realizările lor de pionierat au pus bazele înțelegerii noastre actuale despre Soare, o stea care rămâne la fel de fascinantă astăzi precum era pentru ei atunci.