Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Sarpele, aceasta reptila fara picioare,  era temuta pentru iuteala sa si pentru muscatura mortala, dar era admirata pentru ca isi lepada vechea piele si aparea intinerit, dand, astfel, oamenilor impresia ca este nemuritoare. Intrucat traieste intr-o gaura, in pamant, sarpele a devenit un simbol al zeului pamantului – sau al zeitei pamantului, caci in multe culturi sarpele este feminin.
In Asia Minor, zeul doctorilor, Asclepios, purta un sarpe incolacit in jurul toiagului (sau doi serpi, cum se poate inca vedea in simbolul profesiei de medic), deoarece avea puterea vietii si a mortii. Acest toiag era, fara indoiala, identic cu toiagul lui Moise, pe care il putea transforma in sarpe (Iesirea 7:9) si care putea produce apa datatoare de viata (Iesirea 17:5).
Zeitatea egipteana Buto (Per-U-Ajit) era o zeita-sarpe venerata la Buto, in Delta, protectoarea Egiptului Inferior, doica lui Horus. Era reprezentata ca o cobra (uraeus) si era purtata de faraoni pentru protectie.
Sarpele este, in acelasi timp, o fiinta mitica foarte mare si lunga, inzestrata cu gandire si cu o fire rea. In Biblie (Facerea 3), diavolul insusi ia forma unui sarpe. In mod curios, Eva nu se sperie de el, ceea ce a dat unor scriitori motiv sa presupuna ca, probabil, a aparut sub forma unui barbat frumos, numit Lucifer, un alt nume pentru diavol. Exista o traditie apocrifa care spune ca Lucifer a avut o aventura cu Eva, dupa care ea l-a nascut pe Cain. Aceasta ar fi explicatia pentru caracterul perfid al lui Cain. Predecesorul mitologic al sarpelui este zeul sumerian Enki, babilonianul Ea, zeul care stapaneste pamantul si, o data cu el, viata tuturor creaturilor.
Vechii semiti asociau sarpele cu zeul lunii, poate pentru puterea lui de a intineri.