Unii egiptologi au recunoscut ca stiinta despre viata de apoi a vechilor egipteni este legata de cunostinte astronomice profunde. Pentru a ne apropia mai mult de aceste cunostinte, sa il insotim pe rege in calatoria sa prin lumea de dincolo. Dupa inaltare, trebuia mai intai sa treaca Duat.
Un egiptolog celebru, Mark Lehner considera ca Duat – mai tarziu a evoluat in Dat – inseamna lumea de dincolo. Este descris de cele mai multe ori ca o stea intr-un cerc, ceea ce indica constelatia Orion si Osiris din lumea de dincolo. In textele piramidelor, Duat este legat deseori de Pamant sau de o regiune mai intunecata. Aker, zeul pamantului sub forma unui sfinx dublu, ar fi fost poarta acesteia. Stapanul tinutului Duat este Osiris, stapan totodata al cerului, al lumii apelor si al sferei pamantesti. Spre deosebire de aceasta, departarea cerului, telul calatoriei regelui, este vazuta ca suprafata unui imens ocean, pe care navigheaza regele si zeii pe corabii. Textele piramidelor mentioneaza in acest context Soarele, zeita cerului Nut, Osiris, Horus si chiar si zeul Pamantului Geb. Calea Laptelui este „drumul sigur al stelelor”, concomitent si ruta pe apa.
Bauval si Hancock, alti egiptologi celebri, vad lucrurile altfel. Ei spun ca Duat ar trebui privit in contextul timpului si locului sau. Textele piramidelor au fost scrise intre anii 2800-2300 i. Hr. Locul de observare a cerului s-a aflat in ,necropola memphitica”, imediat la sud de Cairo, unde erau piramidele de la Gizeh, dar si Abu Roas, Abusir, Saqqara, Dahsur si Meidum. Duat se afla la est, timpul observarii era pe cand se iveau zorile; deci in Duat se gaseau constelatia Orion (Osiris), steaua Sirius (Isis), Soarele (Ra) si un alt corp cosmic, „Atum” (parintele zeilor). In perioada piramidelor, rasaritul heliac al constelatiei Orion si al stelei Sirius nu putea fi observat decat in timpul solstitiului de vara. De aceea in conceptia vechilor egipteni Duat putea actiona numai vara. Una dintre cele mai clare caracteristici ale lumii de dincolo, Duat este legatura cu un mare fluviu cosmic, denumit „cursul sinuos de apa”. Acesta este Calea Lactee. Opusul lui pamantean este Nilul cu inundatiile anuale, care si ele coincid cu solstitiul de vara. Orion si Sirius se afla pe „malul” drept al Caii Lactee, aparut la est in perioada piramidelor in timpul solstitiului de vara ca „fluviu cosmic” vertical la ivirea zorilor .
Bauval si Hancock situeaza lumea de dincolo – Duat – in cer, mai exact in spatiul cosmic. El reprezinta spatiul cosmic cu Calea Lactee si toate stelele, in timp ce, pe cerul lui Lehner, Duat este doar o regiune. Aceasta corespunde oarecum deoarece in textele piramidelor se vorbeste mereu despre calatoria spre sus a Regelui, iar in lumea de dincolo nu se poate decat cobori.
Egiptenii au crezut ca tara lor este corespondentul cerului pe pamant. Erau convinsi ca anumite evenimente din cer se oglindesc pe pamant. Bauval si Hancock opineaza ca, in conceptia egiptenilor, pe cer aveau loc un fel de „misterioase jocuri cosmice”, concretizate in alegorii astronomice. Fiecare divinitate era asemuita cu un anumit corp ceresc. Ra era Soarele, Osiris – Orion, Isis – Sirius, Thot -Luna si asa mai departe. Iar acest joc nu se rezuma la cer, ci se juca concomitent si pe Pamant, in jurul imprejurimilor cosmice ale piramidelor de la Gizeh, unde, de mii de ani, in ritualuri si liturghii secrete, se rememoreaza cu piosenie evenimentele „primelor timpuri”.
Unde se afla lumea de dincolo a vechilor egipteni?

Sa-l insotim pe faraon in timp ce se indreapta spre inaltul cerului. Mai intai trebuia sa treaca Duatul, punctul final al calatoriei este regiunea stelelor din cordonul Orion – asa opineaza Bauval si Hancock – unde faraonul, ca stea impreuna cu Osiris, va continua sa existe. Pana acolo are de parcurs diverse etape. Avem amanunte in Amduat, una din cartile mortilor din Imperiul Nou. Acolo se spune ca, pentru inceput, trebuie sa parcurga 120 de „mile”. Daca impartim aceste 120 de unitati distanta cu lungimea laturii piramidei lui Keops1, obtinem rotunjit 0,52. Daca luam distanta in AE (1, unitate astronomica corespunde cu 149,6 milioane kilometri), atunci avem aici distanta aproximativa dintre Pamant si Marte. Deci putem accepta ca faraonul decedat a plecat spre Marte.
Amduat mai arata ca mai are de parcurs alte 309 „mile”. Daca repetam calculul de mai sus, obtinem destul de exact 1,3 AE. Ne gasim, deci, 1,3 AE + 0,52 AE + 1 AE = 2,82 AE2 departare de Soare. Este zona cordonului de asteroizi din jurul sistemului nostru solar si este o constatare destul de surprinzatoare. Ce sa caute acolo faraonul mort? Zecharia Sitchin, sumerologul american, autor al mai multor carti in domeniul arheologiei speculative, ofera un raspuns. El a emis ipoteza ca in stravechiul trecut in sistemul nostru solar a avut loc o catastrofa cosmica. O planeta imensa, atrasa de gravitatia planetelor de la marginea sistemului solar, a distrus marea planeta Tiamat, aflata in zona cordonului de asteroizi. O parte a planetei Tiamat a devenit Pamantul de astazi, care a preluat apoi a treia pozitie fata de Soare, detinuta anterior de Marte. Cordonul de asteroizi si cometele ce apar in sistemul solar sunt ramasite din Tiamat.