Sa vorbim putin despre „Legea lui Trei”, legea celor Trei Principii sau a celor Trei Forte. In conformitate cu aceasta lege, orice fenomen, pe o anumita scara si intr-o anumita lume in care are loc, de la planul moleculelor pana la planul cosmic, este rezultatul combinarii sau interactiunii a trei forte. Gandirea contemporana recunoaste existenta a doua forte si necesitatea acestor doua forte pentru producerea unui fenomen: forta si rezistenta, magnetism pozitiv si negativ, celule masculine si feminine s.a.m.d. Ea inca nu constata intotdeauna si peste tot existenta acestor doua forte. Cat despre a treia forta, ea nu s-a preocupat niciodata de aceasta, sau daca va sosi o zi in care va fi ridicata aceasta problema, nimeni nu a intrevazut-o deocamdata.
Dupa cunoasterea adevarata, exacta, o forta sau doua forte nu pot niciodata sa produca un fenomen. Este necesara prezenta unei a treia forte, pentru ca doar cu ajutorul sau primele doua pot produce un fenomen pe oricare plan.
Conceptia despre existenta celor trei forte sta la radacina tuturor sistemelor stravechi. Prima forta poate fi numita activa sau pozitiva, a doua pasiva sau negativa; a treia neutra. Dar acestea sunt simple nume. In realitate, aceste trei forte sunt la fel de active; ele apar ca activa, pasiva si neutralizanta doar in punctele lor de intalnire, adica doar in momentul in care ele intra in relatie unele cu altele. Primele doua forte se lasa mai mult sau mai putin intelese, si a treia poate fi descoperita uneori fie in punctul de aplicare a fortelor, fie in „mijlocul” lor, fie in „rezultatul” lor. Dar este dificil in general de a observa si intelege a treia forta. Motivul acestei dificultati trebuie cautat in limitarile functionale ale activitatii noastre psihologice obisnuite si in categoriile fundamentale ale perceptiei noastre despre lumea fenomenelor, adica in senzatiile noastre despre spatiu si timp, care rezulta din aceste limitari. Omul nu poate nici sa perceapa, nici sa observe direct a treia forta, la fel cum nu poate percepe spatial „a patra dimensiune”.
Dar studiindu-se pe el insusi, studiind manifestarea gandirii sale, a constiintei sale, a activitatii sale, a obiceiurilor sale, a dorintelor sale etc, poate invata sa observe si sa vada in el insusi actiunea celor trei forte. Sa presupunem de exemplu ca un om se focalizeaza asupra lui insusi pentru a-si elimina anumite obiceiuri nu tocmai bune, pentru a evolua spiritual. Dorinta sa, initiativa sa, va fi forta activa. Inertia din intreaga sa viata obisnuita, care se opune acestei initiative, va fi forta pasiva sau negativa. Cele doua forte se vor contrabalansa si daca una vrea s-o anihileze complet pe cealalta, ea va deveni mult mai slaba pentru orice actiune ulterioara. Astfel, cele doua forte vor trebui cumva sa se invarta una in jurul celeilalte, absorbindu-se una pe cealalta si neproducand nici un rezultat, de niciun fel. Aceasta se poate prelungi o viata intreaga.
Un om poate simti o dorinta de initiativa. Dar toata forta initiativei sale poate fi absorbita de eforturile de a invinge inertia vechilor lui obiceiuri, a vietii, nelasandu-i nimic pentru a atinge scopul spre care trebuia sa-si indrepte initiativa. Si aceasta poate sa continue astfel pana cand cea de-a treia forta isi face aparitia sub forma, de exemplu, a unei noi invataturi, demonstrand clar avantajul sau necesitatea unui efort prelungit pentru a se transforma, sustinand si intarind in acest mod initiativa. Atunci, initiativa sustinuta de a treia forta va putea invinge inertia si omul va deveni activ in directia dorita.
Exemple ale actiunii celor trei forte si ale momentelor in care cea de-a treia forta intra in joc pot fi descoperite in toate manifestarile vietii cotidiene, in toate fenomenele vietii comunitatilor umane, a umanitatii considerate in ansamblu, si in toate fenomenele naturii din jurul nostru.
La inceput va fi suficient sa intelegem principiul general: fiecare fenomen, cat de mare ar fi, necesita manifestarea celor trei forte; una sau doua forte nu pot sa produca un fenomen si, daca observam un blocaj, sau o ezitare fara sfarsit in acelasi loc, putem spune ca in acest loc lipseste o a treia forta. Pentru a incerca sa o intelegem trebuie in continuare sa ne amintim ca nu putem vedea fenomenele ca manifestari ale celor trei forte, deoarece, in starile noastre subiective de constiinta, lumea obiectiva scapa observatiilor noastre. Si in lumea fenomenala subiectiv observata noi nu vedem in fenomene decat manifestarea a uneia sau a doua forte. Daca am putea vedea manifestarea celor trei forte in orice actiune, atunci am vedea lumea asa cum este (lucrurile in sine). Trebuie sa ne amintim aici ca un fenomen in aparenta foarte simplu poate fi in realitate complicat, adica poate fi o combinatie foarte complexa de trinitati. Dar stim ca nu putem vedea lumea asa cum este, si asta ar trebui sa ne ajute sa intelegem de ce nu putem sa vedem a treia forta. A treia forta este o proprietate a lumii reale. Lumea subiectiva sau fenomenala a observatiilor noastre nu este decat relativ reala, in orice caz nu este completa.
Revenind la lumea, in care traim, putem spune acum ca in Absolut – la fel ca in orice alt lucru, prin analogie – sunt active trei forte: forta numita activa, forta numita pasiva si forta numita neutra. Dar deoarece in Absolut, chiar prin natura sa, fiecare lucru este in echilibru, cele trei forte de asemenea sunt in echilibru. In plus, formand un tot independent, cele trei forte poseda o vointa completa si independenta, o constiinta completa, o intelegere completa de sine si a tot ceea ce fac. Ideea unitatii celor trei forte in Absolut formeaza baza multor invataturi stravechi – Trinitate omogena si indivizibila, Trimurti: Brahma – Vishnu – Shiva, s.a.m.d.