Un cercetător, pe nume Evans-Wentz, a fost unul din cei mai mari specialişti în folclor ai secolului XX. După ce a călătorit toată viaţa, s-a stabilit în California şi şi-a petrecut ultimii ani lângă San Diego, unde s-a împrietenit cu indienii din partea locului, studiindu-le cultura şi tradiţiile. El a scris unele idei interesante asupra legăturii dintre religie şi fenomenele paranormale.
Cea mai captivantă ipoteză propusă de Evans-Wentz este o dezvoltare a observaţiei că zeii antici îşi continuă existenţa sub nume noi, iar miturile evoluează din civilizaţie în civilizaţie. Este oare posibil, se întreba el, ca fiecare ţinut să-şi aibă propriile forţe psihice şi telurice, contribuind la apariţia unor anumite entităţi spirituale, privite de fiinţele umane drept zei şi zeiţe?
Viziunea lui Dumnezeu şi Iisus Hristos avută de Joseph Smith, fondatorul Bisericii Momonilor, a fost, de fapt – crede Evans-Wentz – o viziune a „fiinţelor strălucitoare” (cunoscute în alte părţi ale lumii sub numele de „Deva” = zeităţi locuiesc în tinuturile cereşti). Aceste „fiinţe strălucitoare” apăreau în faţa indienilor în timpul ritualurilor secrete desfăşurate pe înălţimi sau în munţii sacri. Astfel, populaţia Winnebagos vorbeşte despre un tânăr care a urcat muntele, nerăbdător să afle înţelepciunea. A postit timp de 12 zile; un spirit a venit la el şi i-a oferit cunoaşterea, învăţându-l cuvinte minunate care aduceau sănătate, bunăstare şi viaţă lungă. S-a întors la ai săi cu un cântec ce exprima nou descoperita sa înţelepciune.
Pentru Evans-Wentz, fiinţele contactate în cursul unor asemenea viziuni sunt identice cu creaturile celtice din Comunitatea Secretă şi el concluzionează că este o dovadă a faptului că au existat într-adevăr. Aceste fiinţe sunt păzitoarele unor locuri secrete, avându-le în păstrare pentru un viitor minunat. Poetul irlandez William Butler Yeats i-a spus lui Evans-Wentz că astfel de locuri existau şi erau păzite într-adevăr. El a identificat un astfel de loc în Franţa, unul în Irlanda, unul în Italia şi chiar în Asia şi America.