Ziua Internațională a Femeii – 8 Martie – este o ocazie ideală de a onora femeile de pe tot globul. În această zi, oferim flori şi mici cadouri mamelor, soţiilor, surorilor, fiicelor şi altor femei din vieţile noastre. Dar, 8 martie nu este totuşi o zi lipsită de semnificaţie; ea a fost introdusă ca sărbătoare internaţională a femeii de către comunişti!
La 28 februarie 1909, femeile socialiste din SUA au organizat uriașe demonstrații și întâlniri în toată țara, cerând drepturi politice pentru femeile muncitoare. Aceasta a fost prima „zi a femeii”.  În 1910, la a doua Conferință Internațională a Femeilor Muncitoare, Clara Zetkin (o politiciană-teoreticiană marxistă și activistă pentru drepturile femeilor germane) a prezentat problema organizării unei „zile internaționale a femeii muncitoare”. Conferința a decis ca în fiecare an, în fiecare țară, să se sărbătorească în aceeași zi o „zi a femeii”, sub sloganul „Votul pentru femei ne va uni forțele în lupta pentru socialism”. Atunci, s-a hotărât ca prima zi internațională a femeii să fie pe 19 martie 1911. Această dată nu a fost aleasă la întâmplare. Pe 19 martie 1848, regele prusac a recunoscut pentru prima dată puterea poporului înarmat. Printre multele promisiuni pe care le-a făcut, pe care ulterior nu le-a respectat, a fost introducerea dreptului de a vota pentru femei.
În 1913, ziua internațională a femeii a fost transferată la 8 martie. Această zi a rămas „ziua de militantism a femeii muncitoare”, conform activiştilor comunişti / marxişti. În Rusia, Alexandra Kollontai a fost o susținătoare înflăcărată a egalității de gen și o luptătoare de pionierat pentru drepturile femeilor. Kollontai a fost o rusoaică marxistă înflăcărată, care, în 1913, a scris un articol intitulat „Ziua femeii” în cotidianul „Pravda”, înainte de prima sărbătoare a zilei internaționale a femeii în Rusia. În articolul său, Alexandra Kollontai a argumentat importanța „zilei femeii” pentru poporul rus, subliniind puterea imensă a mișcării femeilor.
Alexandra Kollontai (dintr-o familie ucraineană-ruso-finlandeză) a fost o voce influentă în mișcarea socialistă / comunistă. A trebuit să fugă în exil în timpul Revoluției din februarie 1917 și s-a întors în Rusia în 1918, când a fost chemată de Lenin. A deținut funcția de „comisar al poporului pentru asistență socială” până în 1924 și a negociat Tratatul de pace finlandezo-sovietic din 1940.