Demoniacii sau posedatii sunt oamenii in care diavolul si-a gasit domiciliul. Ei sunt mai mult sau mai putin agitati, in functie de pozitia lunii. Istoricul Josephus afirma ca nu diavolul intra in corpul posedatilor si-i chinuie, ci sufletele celor pacatosi.
Evreii alungau pe diavol din trupul posedatilor cu radacina de «barath» pronuntand anumite cuvinte. Se stie ca Mintuitorul ii alunga prin puterea lui divina, ca el a transmis aceasta putere apostolilor si urmasilor lor, dar ca aceasta virtute a scazut cu totul.
Se cunosc demoniaci carora diavolul le-a smuls unghiile de la picioare fara sa simta vreo durere. Unii mergeau in patru labe sau se tarau pe spate si pe burta. Au fost de asemenea vazute femei care mergeau cu capul in jos, altele alergand pe strazi despletite, aproape goale, scotand strigate teribile. Altii se simteau gadilati la picioare, fara sa stie de cine sau vorbeau limbi pe care nu le invatasera vreodata.
O femeie adusa de un staret la manastirea sa din Londra, s-a bucurat o vreme acolo de ingrijirile necesare. Cu timpul insa, ea a fost lasata in parasire. Fara prieteni, fara venituri, ea a cautat, cum era si firesc, consolarea pe langa fanatici, care i-au impuiat capul cu povesti. Repede, a devenit posedata. Greutatea era sa se afle daca spiritul ce o poseda era din infern sau din cer (caci adesea si ingerii se amesteca in aceasta treaba). Dar indoielile nu intarziara sa se clarifice: varsaturi de ace rasucite, palmele intoarse pe dos au facut sa fie identificat diavolul in persoana. Nenorocita isi pierdu darul vorbirii si gura ei scotea cuvinte in care martorii recunoscura imediat vocea diavolului. Ea a fost deci declarata demoniaca in toata regula.
Dar cine o adusese in starea aceasta? Calugari si calugarite venira sa-i ceara numele celui vinovat. Pierdere de vreme. Niciun raspuns! Nimeni din acestia n-avea dreptul s-o chestioneze. Cand, prin forta magiei, un spirit al infernului ia in stapanire pe cineva, acesta are dreptul sa nu raspunda, cu conditia ca cel ce-l interogheaza sa nu fie episcop, caci atunci e obligat sa spuna adevarul.
Prin urmare, soseste la manastire episcopul cel mai apropiat si secretul este scos la lumina. Diavolul marturiseste in sila ca el e supus staretului, din ordinul caruia se afla in locuinta prezenta si ca e hotarat sa ramina la datorie. Episcopul, foarte priceput exorcist, se foloseste cu succes de armele bisericii. Staretul e acuzat public de vrajitorie. Martori numerosi si seriosi il acopera cu acuzatii grave, paisprezece persoane de incredere garanteaza ca l-au auzit pe diavol vorbind limba latina. Ce aparare sa opui la asemenea autoritati? Astfel, in urma unui proces, vinovatul este condamnat si piere, ca atatia alti eretici, aruncat pe rug.

Ce timpuri! Oamenii din acele vremi nu erau ca cei de azi, necredinciosi, ci piosi – si vrednici-credinciosi!
In trecut existau in Franta si in toata Europa o multime inspaimintatoare de posedati si calugarii nu mai faceau fata la aceasta situatie. Astazi nu se mai vede asa ceva.
Se putea recunoaste o persoana demoniaca dupa mai multe semne sigure si a caror cauze naturale nu puteai sa le cauti fara sa fii acuzat de crima: contorsiuni, obraji buhaiti, imobilitate, sunete scoase din stomac, fixitatea privirii, sangele care nu curge cand e intepat corpul etc.