Toate popoarele s-au inchinat acestui element, focul. Caldeenii il priveau ca pe divinitatea suprema, in Persia existau locuri inchise, construite cu ziduri si fara acoperis, unde se intretinea focul si unde poporul si credinciosii veneau sa se inchine la anumite ore. Cei mari aruncau acolo esente si parfumuri. Cand un rege al Persiei era pe patul de moarte, in principalele orase ale regatului se stingea focul, care nu era reaprins decat o data cu incoronarea succesorului acestuia.
Aceste popoare isi imaginau ca focul era adus din cer si pus pe altarul primului templu pe care Zoroastru il construise in orasul Xis in Media. Aici era interzis sa se arunce ceva impur si lumea sa priveasca focul.
Grecii credeau ca focul este imaginea unei fiinte supreme. La Roma si in Peru, pe altare, vestalele intretineau focul sacru si aceasta practica exista inca la guebri si bastinasii din Virginia: cand poporul se intoarce dintr-o expeditie, se aprinde un foc mare si se danseaza in jurul lui, cu un clopotel in mana, pentru a multumi focului ca i-a scapat de pericole. Ei nu mananca niciodata fara sa arunce mai intai in foc prima imbucatura, in semn de ofranda.
Unii tatari nu intra niciodata in vorba cu straini care nu s-au purificat mai intai trecand prin doua focuri. Totdeauna ei beau cu fata spre miazazi, in onoarea focului. Unele popoare din Siberia cred ca in foc exista o fiinta care imparte binele si raul, de aceea ii inchina fara incetare sacrificii.
In fine, chinezii care locuiesc la granita cu Siberia recunosc si ei in foc un zeu. Cand orasul Maimatschiu a luat foc niciun locuitor n-a sarit sa-l stinga si ar fi ars in intregime daca n-ar fi sarit in ajutor rusii.