In traditiile milenare ale Indiei s-a pastrat convingerea ca partile disparate ale amplei epopei nationale Mahabharata ar fi fost reunite in urma cu vreo 5.000 ani. Una dintre aceste parti este Upanisada principala Bhagavad-gita – repetat editata si in volum separat in numeroase tari din lume. Redactat sub forma unui dialog, intregul text are un profund continut initiatic. Invatatorul care ii expunea discipolului sau princiar variate cunoasteri superioare era un trimis divin: Avatarul cosmic Sri Krishna. Acesta s-ar fi intrupat pe Pamant in 3.112 i.Hr., pentru „a readuce”, in constiinta si in manifestarile oamenilor, „stiinta superioara” a spiritualitatii. Or, in spusele sale, Avatarul a afirmat un fapt tulbura tor: aceasta stiinta ar fi fost transmisa in sistemul solar inca inainte de aparitia si inmultirea pe Pamant a oamenilor!
Iata cum a fost consemnata (in cap.4, vers.1 si 2) aceasta afirmatie a trimisului spatial, cu mii de ani in urma, in cadrul sacrului text epic ce a ramas mereu ca un tezaur al intelepciunii hinduse:
„Eu am dat aceasta stiinta nepieritoare lui Vivasvan – Fiinta Superioara a Soarelui – si Vivasvan l-a invatat pe Manu – parintele Omenirii… Cunoasterea suprema a fost transmisa apoi de la maestru la discipol… insa, de-a lungul timpului, succesiunea discipolatului s-a intrerupt si aceasta stiinta, in starea ei curata, pare acum pierduta…”
Pentru a accentua originea cosmica a unor atari cunoasteri – declarate ca avand chiar caracter universal – care ar fi fost transmise „candva” de o fiinta galactica foarte evoluata, un erudit comentator indian al textului antic – venerabilul Swami Prabhupada – cita si doua versete dintr-un alt text component al impresionantei epopei Mahabharata.
Acestea precizau, in mod la fel de tulburator, timpul cand a fost initiat primul om pamantean:
„La inceputul celei de a doua ere (treta-yuga – acum cea 2.165.000 ani), Vivasvan l-a invatat pe Manu stiinta care ii permite omului sa regaseasca legatura care il uneste cu Dumnezeu. La randul sau, Manu, parintele Omenirii, a transmis-o fiului sau, Iksvaku, regele Pamantului…”

Repetarea in textele antice a unor astfel de cunoasteri, extrem de stranii, l-a determinat pe venerabilul comentator sa reia si o alta afirmatie antica:
„Acest verset relateaza istoria Bhagavad-gitei din cele mai vechi timpuri, cand invatatura sa a fost data regelui fiecarei planete din Univers.”
Asadar, pe Pamant, la originea cunoasterilor spirituale ancestrale a fost o „instruire solara” transmisa „primului om” – Manu – stramosul mitic al Omenirii, acel Adam al Orientului indian, devenit si primul initiat pamantean! Initierea lui a venit din partea unei Fiinte spatiale superioare si anume, aceea care coordoneaza intregul nostru sistem solar inca de la formarea lui! Dar si mai tulburator: acea Fiinta Superioara, la randul ei, a beneficiat de o extindere a propriei initieri din partea unui trimis spiritual divin – un Avatar cosmic…
Prin urmare, cunoasterile esoterice fundamentale oferite primului om pamantean au fost „prima stiinta” a Omenirii! Deci, inainte ca oamenii acestei planete sa fi folosit focul, sa fi stiut sa faca vase din lut ars si arme din silex cioplit, ei „au fost invatati”, prin primul lor „tata” local, ca Cerul si Pamantul si tot ce exista in acestea au fost create de „Unicul”, de Tatal Ceresc al tuturor, ca fiecare om are sufletul sau, precum si faptul ca exista lumi nevazute: lumea sufletelor, dar si lumile unor fiinte superioare cat si a altora care sunt inferioare.