Suprema iluzie a omului este convingerea sa ca poate sa faca ceva. Toti oamenii cred ca ei pot face, toti oamenii vor sa faca. Si prima lor intrebare priveste intotdeauna ce au de facut. Dar, ca sa spunem drept, nimeni nu face nimic si nimeni nu poate sa faca nimic. Este primul lucru care trebuie inteles. Totul se petrece. Tot ceea ce se petrece in viata unui om, tot ceea ce se face in legatura cu el, tot ceea ce vine de la el, toate acestea sunt determinate. Si totul se produce exact asa cum ploua pentru ca temperatura s-a modificat in straturile superioare ale atmosferei, cum se topeste zapada sub razele soarelui, cum praful este ridicat de vant.
Omul este o masina. Tot ceea ce face, toate actiunile sale, toate cuvintele sale, gandurile sale, sentimentele sale, convingerile sale, opiniile sale, obiceiurile sale, sunt rezultatul influentelor exterioare sau a celor din trecut, care toate sunt doar impresii exterioare. El nu poate fi sursa niciunui gand, niciunei actiuni. Tot ceea ce spune, face, gandeste, simte, toate acestea ii sunt induse. Omul nu poate descoperi nimic, nu poate inventa nimic. Toate acestea ii vin.
Dar pentru a deveni constient de acest fapt, pentru a-l intelege, pentru a se convinge de adevarul sau, trebuie sa se elibereze de mii de iluzii despre om. Despre aspectul sau de creator, despre capacitatea sa de a-si organiza constient viata proprie s.a.m.d., nimic din asta nu exista. Totul vine – miscarile populare, razboaiele, revolutiile, schimbarile de guverne, toate acestea se produc. Si aceasta se produce in acelasi mod in care se succed evenimentele in viata individuala a omului. Omul se naste, traieste, moare, construieste case, scrie carti, nu dupa cum doreste el, ci guvernat de anumite energii subtile. Totul este indus. Omul nu iubeste, nu uraste, nu doreste – toate acestea ii sunt induse.
Dar nici un om nu va va crede vreodata daca ii spuneti ca el se afla in prezent in situatia in care nu poate sa faca nimic. Omul s-ar simti imediat ofensat. Este deosebit de neplacut ca acesta este adevarul dar de fapt nimeni nu vrea sa cunoasca adevarul.