Marele alchimist Paracelsus ne vorbea despre „homunculi” – făpturi create pe cale artificială!

Paracelsus ( 1493 – 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog şi filozof elvețian. În lucrarea „De Natura Rerum”, vol.1, el ne vorbeşte nici mai mult nici mai puţin decât de… homunculi! Acestea ar fi făpturi create pe cale artificială de către un alchimist.
Paracelsus ne spune despre acest lucru următoarele:
* Unele fiinţe umane pot căpăta viaţă fără să aibă părinţi naturali. Cu alte cuvinte, asemenea fiinţe pot fi create, fără a se mai dezvolta în şi a se naşte din organismul unei femei, ci prin arta unui alchimist experimentat.
* Crearea de homunculi a fost ţinută până acum în mare taină, iar cei care cunoşteau acest lucru erau atât de puţini, încât vechii filozofi se îndoiau de posibilitatea ei. Dar eu ştiu că aşa ceva poate fi realizat de arta alchimiei, asistată de procesele naturale. Dacă sper*a, închisă ermetic într-o sticlă sigilată, este îngropată în balegă de cal timp de aproximativ 40 de zile, şi „magnetizată” corespunzător, ea prinde viaţă şi începe să se mişte.
* După trecerea acestui timp, ea capătă o înfăţişare asemănătoare unei fiinţe omeneşti, dar va fi transparentă şi lipsită de corp. Dacă va fi hrănită artificial cu arcanum sanguinis hominis până ce atinge vârsta de 40 de săptămâni, şi dacă îi va fi păstrată în tot acest timp în balegă de cal şi la aceeaşi temperatură, ea va deveni un copil, cu toate mădularele dezvoltate ca la oricare prunc născut dintr-o femeie, numai că acesta va fi mult mai mic.
* Unei asemenea fiinţe i se spune homunculus, şi acest homuncul va creşte, se va dezvolta şi va căpăta educaţie ca oricare alt copil, până când va creşte îndeajuns spre a fi înzestrat cu raţiune şi intelect, şi pentru a-şi purta singur de grijă. Acesta este unul din cele mai mari secrete, şi se cuvine ca el să rămână o taină până când se va apropia ziua când toate misterele vor fi cunoscute.
Despre ce vorbeşte Paracelsus? Despre un fel de inginerie genetică!?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate