Pare o adevărată nebunie, dar este adevărat: Arabia Saudită a început construcţia celei mai mari clădiri din istoria omenirii. Denumită Mukaab (care în limba arabă înseamnă „cub”) – acest zgârie-nori va avea înălţimea de 400 de metri şi forma unui cub, fiind proiectat să fie construit în capitala Arabiei Saudite, Riad. Proiectul a fost lansat în februarie 2023, aspectul și designul său cuboidal fiind inspirate de Palatul Murabba.
Interiorul, așa cum este planificat în prezent, va prezenta proiecții holografice enorme menite să facă spectatorii să se simtă ca și cum s-ar afla în realități, timpuri și locuri diferite. Cubul este destinat să aibă 400 de metri înălțime și 400 de metri lățime pe fiecare dintre cele patru laturi. Mukaab va avea și o grădină pe acoperiș.
Potrivit dezvoltatorului, New Murabba Development Company, este pregătit în prezent terenul pe care va fi construită Mukaab, fiind excavaţi deja 10 milioane de metri cubi de pământ.
Acesta nu este singurul proiect „nebunesc” al saudiţilor: în 2022, Arabia Saudită a anunţat un zgârie-nori orizontal, format din două clădiri de circa 500 de metri, paralele una cu cealaltă pe o distanţă de 120 de km, în care ar putea locui 5 milioane de oameni – populaţia unei țări mici. Iar tot proiectul ar costa 1 trilion de dolari. (Citiţi mai multe în acest articol: Ăştia-s nebuni!? Arabia Saudită vrea să construiască un zgârâie-nori lung de 120 de km, de 1 trilion de dolari, în care să locuiască 5 milioane de oameni…)