Planeta Marte este vecinul nostru cel mai apropiat. La doar 56 de milioane de kilometri, distanța minimă față de Pământ, „planeta roșie” este a patra de la Soare, a doua ca apropiere de Pământ, după Venus. Este pe jumătate cât Pământul, cu o zi de durată asemănătoare (puțin peste 24,5 ore), dar cu un an de 687 de zile, iar temperaturile variază de la un maxim de 20 de grade Celsius la -120 de grade. „Planeta roșie” a exercitat o puternică influență asupra omenirii, de multe ori inspirând teama.
De-abia în februarie 1972, Mariner 9 ne-a arătat cum este de fapt planeta, trimițându-ne primele imagini luate de aproape: era stâncoasă, stearpă și, desigur, roșie. Și totuși, nici culoarea roșie, nici caracterul stâncos nu au atras atenția, mai ales în anumite cercuri. Imaginile suprafeței lui Marte, luate în 8 februarie 1972, în regiunea cunoscută ca Elysium Quadrangle, păreau să arate niște forme piramidale, două mai mari și trei mai mici, cu numai trei fețe. O a doua imagine, luată șase luni mai târziu, în 7 august, arăta aceleași forme.
Aceste structuri au devenit dovezile unei civilizații marțiene și pentru James Hurtak, printre alții, pe atunci profesor de studii orientale la California Institute of Arts. Puțini oameni au luat în serios imaginile lui Mariner 9 cu piramidele din Elsyum, deși ele l-au intrigat pe scepticul dr.Carl Sagan, într-atât încât să scrie în „Cosmos” (1981): „Cea mai mare dintre piramide are baza lungă de 3 kilometri și 1 kilometru înălțime, mult mai mare decât piramidele din Sumer, Egipt sau Mexic, de pe Pământ. Par erodate, foarte vechi și sunt, poate, doar munți erodați, sablați timp de mai multe ere. Dar merită, cred eu, o privire mai atentă”.
În 1976, o nouă misiune spațială americană, Viking, a fotografiat suprafața lui Marte. Cele două nave spațiale implicate, Viking I și Viking II, orbitau în jurul planetei pentru a trimite fotografii și alte date, dar aveau și sonde ce urmau să coboare la sol pentru a strânge, printre altele, informații despre urme de viață. Această componentă a eșuat în aparență. Călătoria a durat nouă luni și fiecare navă a costat 500 de milioane de dolari. Amartizarea lui Viking I era programată pe 4 iulie 1976, pentru a marca bicentenarul Americii, dar îndoiala asupra bunei alegeri a locului de amartizare a amânat totul până pe 20 iulie, la aniversarea a douăzeci de ani de la prima coborâre pe Lună. Sonda de pe Viking I a aterizat cu bine și a transmis primele imagini ale solului marțian.
Sonda de pe Viking II a coborât în 3 septembrie 1976 și timp de 6 ani a continuat să transmită date despre condițiile meteo de pe Marte. În 25 iulie 1976, de la o altitudine de peste 2 kilometri, Viking I a fotografiat regiunea cunoscută sub numele Cydonia Mensae, aflată la 40 de grade nord de ecuatorul marțian, diametral opusă de zona Elysium. Imaginea transmisă pe Pământ arăta o structură asemănătoare unui chip uman ce ar fi privit în spațiu. Această structură, de aproape 1,5 kilometri lungime, a fost suficient de interesantă pentru a fi menționată la conferința de presă ținută la NASA a doua zi, dar cum totul putea fi pus pe seama unui joc de lumini, nu i s-a acordat un mare interes. Imaginea a fost arhivată împreună cu celelalte 51.538 de fotografii luate în timpul misiunii.