Edgar Cayce, unul dintre cei mai mari oameni spirituali ai sec. XX, a fost intrebat odata ce parere are despre teoria darwinista privind evolutia omului din animale. Iata ce a raspuns el:
La inceput omul a fost pus sa conduca asupra acestor elemente, care au fost astfel pregatite in planul fizic incat sa raspunda nevoilor sale. Atunci cand mediul a devenit propice pentru ca omul sa poata fi sustinut de conditiile de pe Pamant, a aparut omul, dar nu ca o veriga in lantul evolutiei, ci ca stapan asupra a tot ceea ce a fost creat, si acest lucru se poate vedea in orice om viu, toate acestea putand fi vazute in infatisarea intregii creatii, intregului plan fizic; si in plus fata de aceasta, sufletul omului este cel care il aseaza pe acesta mai presus de tot regnul animal, vegetal si mineral care se afla pe Pamant.
Omul nu se trage din maimuta, ci el a evoluat, revenind la viata din cand in cand, cate putin in fiecare loc, avansand pas cu pas. Vedem ca aceasta a fost evolutia de-a lungul timpului – zi dupa zi – sau asa cum o vedem din acele forte care se manifesta prin aceea ca omul a adus gradat imbunatatiri lucrurilor pe care le-a creat, care sunt de ajuns pentru a raspunde nevoilor anumitor parti ale vointei active a omului, ramanand insa intotdeauna elementul care sa satisfaca acea nevoie, fie ca este vorba de mentinerea vietii, fie de alte functii ale fiintei umane, asa cum au fost ele create de catre aceasta; acest lucru devine atunci exponentul fortei cu care l-a inzestrat Creatorul, pentru a stapani lumea, iar nevoile, conditiile de viata, respectarea legilor de catre om, l-au adus gradat la acea dezvoltare necesara pentru a indeplini necesitatile conditiilor, locului sau sferei in care se afla individul.
Tot astfel nevoile celor care traiesc in tarile nordice nu sunt aceleasi cu ale celor care traiesc in zonele toride. De aici evolutia are loc astfel incat sa fie satisfacute nevoile care exista in diferitele conditii de mediu in care este pus sa traiasca omul. El doar foloseste aceste legi care actioneaza de-a pururi in manifestarea din acest plan, – cum ar fi de exemplu legea relativitatii – si care arata nevoile pe care le are fiecare raportat la celalalt.
Teoria spune ca omul a evoluat, iar evolutia, de la Cauza Primordiala, a luat fiinta tocmai pentru a satisface nevoile omului, aceasta pregatire durand multe, multe mii si milioane de ani in acest plan, pentru a acoperi nevoile omului pentru sute si mii de ani de acum inainte. Omul este om, si reprezinta ordinea lui Dumnezeu in creatie, care a luat chipul Fiului, care vorbeste in numele Tatalui, si care a luat forma umana, – care este cea mai inalta forma fizica din creatie -devenind pentru om cel care arata si va arata intotdeauna calea, viata, apa, vinul, cele vesnice.