Imagine: flickr.com (Commons Creative – free)
Dintr-o carte uluitoare apărută pe Internet (mai precis pe scribd.com) am găsit o poveste halucinantă spusă de cineva care pretinde că a fost student la Iaşi, la sfârşitul anilor ’80, iar acolo un coleg de cameră i-a povestit următoarea întâmplare. Nu există nicio dovadă că totul ar fi adevărat, aşa că trebuie să luaţi cu precauţie povestea.
Tatăl colegului său era inginer-şef, expert în mecanică la o întreprindere mare, fiind foarte apreciat în acea vreme şi cunoscut chiar şi de Ceauşescu. În 1986, în anul în care a avut loc explozia centralei nucleare de la Cernobîl, pe teritoriul României se pare că s-a prăbuşit un OZN. Acel OZN a fost recuperat de o grupare din armată și dus într-o anumită hală, într-o locație anume. Ceaușescu a fost anunțat de acest eveniment și l-a delegat pe inginerul-șef să se uite la mecanismul OZN-ului.
Aparatul de zbor din alte lumi pe care inginerul l-a văzut era unul nemaipomenit. Sarcina inginerului era aceea de a analiza OZN-ul, astfel încât Ceaşescu să poată construi şi el unul asemănător. Inginerul a lucrat la proiect 3 ani. A reușit să-și dea seama de anumite lucruri, a întocmit și un proiect cu schițe, dimensiuni etc. El a găsit 5 simboluri în aparat, fiind probabil vorba de vreun mesaj criptat, care nu a putut fi descifrat.
A venit apoi Revoluţia Română din ’89 şi nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat cu acel OZN. Sau poate că cineva o şti, dar o fi un proiect „strict secret”…