Expeditiile internationale ale astronomilor i se par omului modern ceva firesc. Oameni de stiinta din toate tarile pamantului pleaca, incarcati cu instrumente speciale si aparate de masura, spre orice colt al Pamantului, daca e vorba sa observe o eclipsa totala de soare sau alt eveniment astronomic important care se vede doar de acolo. In cazul calatoriei inteleptilor de la Rasarit in Palestina ar putea sa fi fost vorba de ceva asemanator?
Povestirea evanghelistului Matei despre steaua lui Mesia a captat fantezia oamenilor secole si secole la rand. Au cugetat la ea atat profanii, cat si expertii, iar rezultatul a fost o cantitate imensa de scrieri. Tot ceea ce traverseaza bolta cereasca, multe, de asemenea, existand doar in fantezie, a fost etichetat ca „steaua de la Bethlehem”. Ca trebuie sa fi fost vorba despre un fenomen ceresc de un fel foarte aparte se intelege fara echivoc din textul biblic. Fenomenele ceresti tin de competenta astronomilor, de la ei trebuie sa asteptam o explicatie conforma nivelului de cunoastere al omului modern.
Daca ne gandim la o lumina aparuta brusc pe bolta cereasca, atunci, cu exceptia stelelor cazatoare, putem lua in considerare doar doua posibilitati: o cometa sau o stea noua, o „nova” in limbaj de specialitate.
Origene crede ca steaua de la Bethlehem era o stea noua (nova)
Asemenea presupuneri au fost exprimate inca de foarte timpuriu. Astfel, teologul crestin Origene, care a trait in jurul anului 200 d.Hr. la Alexandria, scria: „Sunt de parere ca steaua care le-a aparut inteleptilor la Rasarit a fost o stea noua, care nu are nimic in comun cu acele stele care ni se arata fie in cetate, fie in cercurile mai joase ale aerului. Probabil a fost de felul acelor focuri din aer care apar din cand in cand si care sunt numite de greci, care le deosebesc prin denumiri care vin de la infatisarea lor, fie comete, fie barne de foc, fie stele-ostire si stele cu coada, fie butoaie, fie altfel.”
Ipoteza „cometa”

Cometele luminoase, cu o coada care acoperea adesea jumatate din cer, au impresionat dintotdeauna profund. Erau considerate vestitori ai unor evenimente deosebite. Ce-ar fi de mirare daca cel mai splendid spectacol al boltii ceresti dintre toate s-ar fi legat de imaginea stelei Magilor de la Rasarit? Artistii si-au insusit acest motiv plin de frumusete; in multe reprezentari populare ale ieslei, in imagini ale nasterii lui Iisus, deasupra staulului din Bethlehem se afla o cometa stralucitoare.
Sapaturile si manuscrisele au furnizat un material uimitor de precis referitor la evenimente astronomice din ultimele milenii. Astfel, exista insemnari si observatii ale grecilor, romanilor, babilonienilor, egiptenilor si chinezilor. Dupa asasinarea lui Cezar, la scurt timp dupa idele lui martie 44 i.Hr., a aparut o cometa luminoasa. In anul 17 inainte de trecerea in noul mileniu a aparut din nou, brusc, o stea cu coada foarte luminoasa, care se spune ca a putut fi observata o noapte intreaga din tarile mediteraneene. Urmatoarea cometa stralucitoare este anuntata abia din anul 66 d.Hr., cu putin timp inainte de sinuciderea lui Nero.
Chinezii din antichitate ne descriu cometa Halley
Intre timp, astronomii chinezi au mai scris o relatare foarte precisa, care ne-a parvenit. In enciclopedia Wen-hien-thung-khao a invatatului chinez Ma-Tuan-lin scrie despre aceasta observatie:
„In primul an al (imparatului) Yven-yen, in luna a saptea, in ziua Sin-ouei (25 august), a fost vazuta o cometa in segmentul Toung-tsing al cerului (langa My din Gemeni). A trecut peste Ou-Tschoui-Heou (Gemenii), a iesit din Ho-su (Castor si Pollux) si s-a indreptat spre nord si apoi in grupul Hien-youen (capul Leului) si in casa Thaiouei (coada Leului)… in ziua a 56-a a apus odata cu Dragonul Albastru (Scorpionul). In total, cometa a fost observata 63 de zile.”
Aceasta relatare foarte amanuntita a vechilor chinezi contine prima descriere a celebrei comete Halley, aceasta uriasa stea cu coada, care apare mereu in apropierea Soarelui dupa o perioada de revolutie de 76 de ani. Ultima data s-a aratat in anii 1909-1911. In 1986 Pamantul a avut parte din nou de acest spectacol rar. Caci ea respecta cu strictete timpul unei perioade petrecute pe uriasa elipsa din spatiu. Dar nu poate fi vazuta mereu si nu la fel de bine peste tot. La fel, in anul 12 i.Hr. a existat un eveniment ceresc in China, care a putut fi observat foarte exact in toate detaliile. In schimb, din spatiul mediteraneean, din Mesopotamia si din Egipt nu exista nicio insemnare referitoare la un corp ceresc atat de neobisnuit de luminos si de impresionant!
In anul nasterii lui Hristos n-a existat nicio nova sau cometa
Acelasi lucru este valabil si pentru „stelele noi”. Aceste „nove” sunt formatiuni stelare din spatiu, care, intr-o explozie atomica de proportii uriase, se dezintegreaza. Lumina lor, care acopera stralucirea tuturor celorlalte stele, este atat de frapanta, atat de neobisnuita, incat s-a relatat mereu despre ea. In preajma schimbarii mileniului se vorbeste doar de doua ori despre aprinderea unei stele noi, in 134 i.Hr. si in 173 d.Hr. Niciunul dintre numeroasele izvoare si traditii vechi nu aminteste nimic de o cometa luminoasa sau despre o stea noua in spatiul mediteraneean al anului unu.
Anul nasterii lui Hristos a fost anul 7 i.Hr., conform astronomului Kepler
Cu putin timp inainte de Craciun, pe 17 decembrie 1603, Johannes Kepler, matematician imperial si astronom al curtii de la Praga, sta in miez de noapte sus, deasupra Vltavei, in Hradcany si observa cu modestul sau telescop apropierea a doua planete. „Conjunctie” numesc invatatii pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la aceeasi longitudine cereasca. Uneori doua planete se apropie atat de mult, incat arata ca o singura stea mai mare si stralucitoare. In noaptea aceea Saturn si Jupiter isi dau o intalnire cosmica in semnul zodiacal al Pestilor. Reluand calculele din notele sale, lui Kepler ii vine deodata in minte o relatare a scriitorului-rabin Abravanel, care continea aluzii privitoare la o influenta deosebita pe care astrologii evrei ar fi atribuit-o aceleiasi constelatii. Mesia, spuneau ei, va aparea la o conjunctie intre Saturn si Jupiter in semnul Pestilor.
Oare conjunctia sa fi fost identica, la momentul nasterii lui Hristos, cu cea observata de Kepler in perioada Craciunului din anul 1603? Vestise ea candva, cum a scris Kepler mai tarziu, venirea adevaratei „stele de la Bethlehem”? Sau a fost, cum au afirmat mai tarziu altii, la randul lor, facand referire la Kepler, chiar „steaua de Craciun”?
Kepler a calculat o data si inca o data. Era savant si pseudosavant, astronom si astrolog, adept al acelei invataturi pe care Codex Iustinianus o considerase egala cu prepararea otravurilor. Rezultatul a fost o conjunctie tripla in intervalul unui an. Calculul astronomic dadea anul 7 i.Hr. Dupa tabelele astrologice trebuia sa fi fost anul 6 i.Hr. Kepler s-a decis pentru anul 6 i.Hr. si a impins astfel conceptia Mariei in anul 7 i.Hr.
Kepler si-a facut cunoscuta fascinanta descoperire intr-o serie de carti. Dar acest spirit iluminat si descoperitor al legilor miscarii planetelor, legi care au fost denumite dupa el, s-a ratacit, insa, pana la urma, pe taramul misticii. Prin urmare, ipoteza lui Kepler a fost respinsa multa vreme si pana la urma a fost ignorata. Abia in secolul al XIX-lea astronomii si-au amintit de ea.
In fine, in 1925 savantul german P. Schnabel descifreaza insemnarile in cuneiforme ale unui celebru institut de specialitate antic, scoala de astrologi de la Zipar, in Babilon. Printre randuri nesfarsite de date obiective ale unor observatii, gaseste o insemnare despre pozitia planetelor in semnul Pestilor. Jupiter si Saturn sunt insemnate cu grija pentru o durata de cinci luni. Este, calculat pentru timpul nostru, anul 7 i.Hr.!
Cum s-au intalnit Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor in anul 7 i.Hr.
In anul 7 i.Hr., Jupiter si Saturn s-au intalnit intr-adevar in Pesti, si anume, asa cum descoperise si Kepler, de trei ori. Calculele matematice au aratat pe deasupra ca aceasta tripla conjunctie a planetelor a putut fi vazuta deosebit de bine in spatiul mediteraneean. Orarul intalnirii planetelor apare astfel in datele obiective ale calculelor astronomice moderne:
– Spre sfarsitul lunii februarie a anului 7 i.Hr. s-a constituit constelatia. Jupiter a trecut din semnul zodiacal al Varsatorului alaturi de Saturn in semnul Pestilor. Deoarece in momentul acela Soarele se afla tot in semnul Pestilor, lumina lui a acoperit constelatia. Abia pe 12 aprilie ambele planete au avut, la o diferenta de longitudine de 8 grade, un rasarit heliac in Pesti. Rasarit heliac sau rasarit timpuriu numesc astronomii primul rasarit vizibil al unei planete in zorii zilei.
– Pe 29 mai a avut loc, fiind, timp de 2 ore, bine vizibila pe cerul diminetii, prima aliniere la 0 grade diferenta de longitudine si 0,98 grade diferenta de latitudine in gradul 21 al Pestilor.
– A doua conjunctie a avut loc pe 3 octombrie la gradul 18 in semnul zodiacal al Pestilor.
– Pe 4 decembrie s-a intamplat pentru a treia si ultima data alinierea lui Jupiter cu Saturn. De data aceasta la gradul 16 al Pestilor. Apoi, la sfarsitul lui ianuarie in anul 6 i.Hr. planeta Jupiter a trecut din Pesti in Berbec.
Traducerea gresita a paragrafului biblic „…am vazut la Rasarit steaua Lui”
„…am vazut la Rasarit steaua Lui” (Matei 2:2), au spus Magii conform traducerii din Biblie. Aceasta este, insa, o greseala de traducere, deoarece cuvintele „la Rasarit” erau in original „en te anatole”, fiind, in limba greaca, o forma de singular; altundeva termenul de „Rasarit” este tradus prin „anatolai”, adica forma de plural. Insa forma de singular „anatole” avea o semnificatie astronomica foarte speciala, in masura in care ea exprima observarea rasaritului timpuriu, adica a asa-numitului rasarit heliac. Insa traducatorul nu a stiut aceste lucruri.
Daca se traduce corect „en te anatole”, atunci Matei 2:2 suna astfel: „I-am vazut steaua aparand in razele rasaritului.” Iar asta ar fi corespuns intocmai si circumstantelor astronomice – in cazul in care (iar aceasta ramane, desigur, marea intrebare deschisa) constelatia despre care este vorba aici a fost intr-adevar „steaua Magilor”, „steaua de la Bethlehem”, „steaua de Craciun”.
Pestii, semnul lui Mesia
Dar poate ca ne ajuta urmatoarele consideratii. Oare ce scop avea expeditia stiintifica a celor trei intelepti in Palestina, de vreme ce s-a dovedit ca evenimentul astronomic se putea vedea si din Babilon? Cei de la Rasarit care observau cerul atribuiau, ca astrologi, fiecarei stele o semnificatie deosebita. Conform conceptiei caldeilor, Pestii erau semnul tarii de la Apus, al tarii de la Marea Mediterana; conform traditiei iudaice erau semnul lui Israel, semnul lui Mesia. Semnul zodiacal al Pestilor se afla la sfarsitul unui ciclu solar si la inceputul unui ciclu nou. Ce era mai firesc decat sa se vada aici sfarsitul unei ere vechi a lumii si inceputul uneia noi?
Jupiter si Saturn – stele speciale pentru vechile civilizatii
Jupiter a fost considerat de toate popoarele si in toate timpurile ca stea a norocului si stea regala. Conform vechii traditii evreiesti, Saturn apara Israelul; Tacit il asimileaza lui Dumnezeu al evreilor. Astrologia babiloniana considera planeta inconjurata de inele ca o stea speciala a tarilor vecine, Siria si Palestina!
Intalnirea lui Jupiter cu Saturn anunta aparitia unui rege puternic
De la Nabucodonosor incoace traiau multe mii de evrei in Babilon. Unii dintre ei poate ca au studiat la scoala de astrologie de la Sippar. O intalnire atat de stralucitoare a lui Jupiter cu Saturn, ocrotitorul lui Israel, in semnul zodiacal al „tarii de la Apus”, al lui Mesia, trebuie sa-i fi tulburat profund pe astrologii evrei. Fiindca dupa interpretarea astrologica anunta aparitia unui rege puternic in tara de la Apus, tara parintilor lor. Dorinta de a participa personal la aceasta, de a vedea cu propriii ochi ar putea fi motivul calatoriei inteleptilor astrologi din tara de la Rasarit.
Cum au calatorit cei trei magi de la Rasarit
Asadar, lucrurile trebuie sa fi decurs in felul urmator: Pe 29 mai 7 i.Hr. au observat, de pe acoperisul scolii de astrologie de la Sippar, prima aliniere a celor doua planete. La vremea aceea, in Mesopotamia domnea o caldura insuportabila. Vara nu este o perioada pentru calatorii lungi, dificile. In plus, stiau de revenirea conjunctiei pe 3 octombrie. La fel cum calculau dinainte, cu precizie, viitoarele eclipse de soare si de luna, asa puteau calcula si aceasta conjunctie. Faptul ca pe 3 octombrie era tocmai sarbatoarea evreiasca a Iertarii trebuie sa le fi aparut ca un avertisment si probabil ca au pornit la drum in zilele acelea.
Tempoul circulatiei pe drumurile caravanelor era, chiar si cu cel mai rapid mijloc de locomotie, camila, foarte lent. Daca luam in calcul faptul ca durata calatoriei era de aproximativ o luna si jumatate, inteleptii ar trebui sa fi ajuns la Ierusalim spre sfarsitul lui noiembrie.
Pe regele Irod l-a apucat spaima ca un nou rege ii va lua locul
„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui. Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu el.” (Matei 2:2, 3). Pentru astrologii din tara de la Rasarit aceasta a fost prima si cea mai fireasca intrebare, la Ierusalim, insa, a declansat doar spaima. In Orasul Sfant nu existau scoli de astrologie.
Pe Irod, detestatul tiran, l-a cuprins frica. Vestirea nasterii unui nou rege l-a facut sa se teama pentru domnia sa. Poporul a fost cuprins mai degraba de o spaima amestecata cu bucurie, dupa cum reiese din alte surse istorice. La aproximativ un an dupa conjunctia planetelor descrisa mai sus a luat nastere o puternica miscare mesianica. Istoricul evreu Flavius Josephus relateaza ca in vremea aceea in popor circula zvonul ca sfarsitul domniei straine a romanilor ar fi hotarat de Dumnezeu, ca un semn divin ar fi anuntat venirea unui domnitor evreu. Irod, care fusese instalat de romani, nu era evreu, ci idumeu.
Irod nu a ezitat. „Si adunand pe toti arhiereii si carturarii poporului, cauta sa afle de la ei: unde este sa Se nasca Hristos?” (Matei 2:4). Acestia au citit in toate cartile sfinte ale poporului lor si au gasit indiciul in scrierea profetului Miheia, care traise cu sapte sute de ani mai devreme in regatul Iuda: „Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel…” (Miheia 5:1).
Atunci Irod i-a chemat pe intelepti, „trimitandu-i la Betleem” (Matei 2:8). Fiindca pe 4 decembrie Jupiter si Saturn intrau pentru a treia oara in conjunctie in semnul Pestilor, „… s-au bucurat cu bucurie foarte mare” si au pornit spre Bethlehem, „si iata, steaua, pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor” (Matei 2:10, 9).
Pe drumul spre Hebron, la 7 kilometri de Ierusalim, este asezat satul „bet lahm”, vechiul Bethlehem din Iudeea. Stravechiul drum de munte, pe care l-a strabatut pe timpuri si Avraam, duce de la nord aproape exact catre sud. La cea de-a treia conjunctie a lor, planetele Jupiter si Saturn pareau contopite ca intr-o mare stea stralucitoare. In amurg se vedeau spre sud, astfel ca inteleptii din tara de la Rasarit, in drumul lor de la Ierusalim la Bethlehem, au avut stralucitorul astru mereu in fata ochilor. Steaua intr-adevar „mergea inaintea lor”, cum spun Evangheliile.
25 decembrie anul 1 d.Hr. nu poate fi data nasterii lui Hristos
In fiecare an, milioane de oameni din lumea intreaga aud povestea Magilor din tara de la Rasarit. „Steaua de la Bethlehem”, un simbol al Craciunului, ii insoteste pe oameni si in restul vietii lor. Crestinatatea sarbatoreste Craciunul in noaptea de 24 spre 25 decembrie. Astronomii, istoricii si specialistii in istoria religiilor au cazut intre timp de acord ca ziua de 25 decembrie a anului 1 nu este data autentica a nasterii lui Hristos; nici ziua, nici anul. Raspunzatoare sunt cateva erori si greseli de calcul care i-au scapat calugarului scit Dionysius Exiguus. Acesta a trait la Roma si a primit in anul 533 d.Hr. insarcinarea de a stabili retroactiv inceputul noii ere. El a uitat anul zero, care ar fi trebuit intercalat intre anul 1 inainte si anul 1 dupa Hristos. In afara de aceasta, a trecut cu vederea cei patru ani in care imparatul roman Augustus a domnit sub numele sau real, Octavian.
Traditia biblica spune limpede: „Iar daca s-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele…” (Matei 2:1). Cine a fost Irod, cand a trait si cand a domnit stim cu precizie din numeroase surse ale vremii. Irod a fost numit de Roma in anul 40 i.Hr. rege al Iudeei. Domnia lui s-a sfarsit odata cu moartea sa in anul 4 i.Hr. Iisus ar fi trebuit sa se nasca, prin urmare, inainte de anul 4 i.Hr., in masura in care afirmatia lui Matei este adevarata.
Ziua de 25 decembrie ca zi de Craciun este atestata documentar pentru prima data in anul 354 d.Hr. Sub imparatul roman Iustinian a fost recunoscuta ca sarbatoare legala. La alegerea acestei zile a jucat un rol esential o veche sarbatoare romana. In vechea Roma, 25 decembrie era „dies natalis invicti”, „ziua de nastere a celor neinvinsi”, ziua solstitiului de iarna si, in acelasi timp, ultima zi a Saturnaliilor la Roma, care de mult degenerasera intr-o saptamana dezlantuita de carnaval si, de aceea, o zi in care crestinii se puteau simti mai in siguranta in privinta persecutiilor.
Meteorologii ar putea determina si ziua nasterii lui Hristos
Pe langa istorici si astronomi, ar putea avea si meteorologii un cuvant greu de spus la fixarea datei de nastere a lui Iisus. Dupa Evanghelia lui Luca, „in tinutul acela erau pastori, stand pe camp si facand de straja noaptea imprejurul turmei lor” (Luca 2:8). Meteorologii au facut masuratori exacte ale temperaturii la Hebron. In acest loc din sudul Muntilor Iuda este aceeasi clima ca in apropiatul Bethlehem. Curba temperaturilor indica in trei luni inghet: in decembrie – 2,8, in ianuarie – 1,6, in februarie – 0,1 grade Celsius. Primele doua luni au, in acelasi timp, si cele mai mari cantitati de precipitatii ale anului: 147 milimetri in decembrie, 187 milimetri in ianuarie. Conform rezultatelor cercetarilor de pana acum, clima Palestinei nu s-a schimbat fundamental in ultimii 2 000 de ani, asadar putem porni de la observatiile meteorologice moderne, precise.
In perioada Craciunului avem inghet la Bethlehem, iar la temperaturi sub zero grade nu vor fi fost nici in Tara Fagaduitei vite la pasune. Aceasta constatare este intarita de o insemnare din Talmud, care spune ca in regiunea aceea turmele sunt scoase la pasune in martie si adunate iar la inceputul lui noiembrie. Vitele raman aproape opt luni in libertate. In jurul Craciunului nostru, animalele raman si in Palestina in staul, iar pastorii raman impreuna cu ele. Asadar, traditia din Evanghelia lui Luca indica nasterea lui Iisus inainte de inceputul perioadei de iarna, iar descrierea stelei luminoase din Evanghelia lui Matei indica anul 7 inainte de trecerea in noul mileniu.