Imagine: flickr.com (Commons Creative – free)
Agenția Spațială Europeană (ESA) a anunțat recent o nouă misiune a programului său științific: un mic telescop care orbitează în jurul Pământului, numit Arrakhis. Dar, deși numele său este inspirat din romanul SF „Dune”, el nu va căuta viermi de nisip sau alte lucruri pe o planetă pustie, ci va încerca să urmărească una dintre cele mai evazive și mai misterioase substanțe din Univers: materia întunecată. Acesta este termenul dat materiei ipotetice invizibile despre care se crede că este mai abundentă decât materia normală și are un efect gravitațional similar asupra mediului cosmic.
Deoarece materia întunecată încă scapă de detectare, misiunea va viza surse de lumină care sunt sensibile la ea. Oamenii de ştiinţă se așteaptă ca materia normală – cea care emite lumină, cum ar fi stelele din galaxii – să se miște în principal sub influența materiei întunecate, care este mai abundentă. Cercetătorii cred că galaxii întregi sunt mutate dintr-o parte în alta de materia întunecată, ca niște faruri răspândite pe un ocean invizibil. Navigația lor este însă aleatorie, deoarece se crede că materia întunecată este distribuită neuniform în Univers, formând o „pânză cosmică” pe distanțe mari și având un aspect mai aglomerat la scara galaxiilor. Unele dintre aceste aglomerări ar trebui să fie populate cu galaxii mici numite galaxii pitice, în timp ce altele ar fi formate în întregime din materie întunecată.
Există, de asemenea, resturi rămase de la acele galaxii pitice care se aventurează prea aproape de galaxiile gazdă pe care le orbitează. Pe măsură ce materia întunecată din jur sfâșie aceste galaxii prin „maree gravitaționale”, ele încep să se desprindă în fluxuri lungi de stele care se înfășoară în zone vaste de spațiu. Aceste văluri subțiri de lumină sunt o altă legătură cu nevăzutul. Numărând și măsurând formele lor, putem deduce din ce tip de particule de materie întunecată este făcută – și în cele din urmă care model cosmologic este cel mai precis.
În modelul standard cosmologic, se presupune că particulele de materie întunecată sunt grele și se mișcă lent. Acest lucru implică faptul că galaxia Calea Lactee conține sute de aglomerări de materie întunecată, dintre care unele vor conține galaxii pitice. Un alt model presupune că particulele materiei întunecate sunt mult mai ușoare și mai rapide, ceea ce înseamnă mai puține aglomerații pentru început.
Observațiile cosmice ne pot oferi un indiciu final asupra modelului potrivit, dar pentru a ajunge acolo, avem nevoie mai întâi de un recensământ precis al galaxiilor pitice care orbitează Calea Lactee. Dar problema este că vedem doar câteva zeci de galaxii pitice în jurul nostru, ceea ce este foarte derutant. Ar putea însemna că majoritatea acestor aglomerări sunt formate din materie întunecată.
Există însă indicii că galaxiile pitice descoperite până acum în apropierea Calei Lactee sau alte galaxii mari sunt doar vârful aisbergului și că multe altele rămân ascunse în spatele luminii puternice din faţă. Observarea acestei lumini slabe a stelelor s-a dovedit a fi o provocare chiar și pentru cele mai mari telescoape de pe Pământ, deoarece necesită imagini foarte profunde și supravegherea unor porțiuni mari de cer. În plus, atmosfera Pământului este o piedică. Arrakhis va observa din spațiul cosmic, cu o cameră inovatoare care sondează mai adânc atât în ​​partea optică, cât și în cea în infraroșu.
Cele o sută de sisteme asemănătoare Căii Lactee care vor fi observate se află la aproximativ 100 de milioane de ani-lumină distanță, unde au fost descoperite până acum doar câteva galaxii pitice și niciun flux stelar încă. Când știm numărul de galaxii pitice ce vor fi descoperite în curând și cum vor fi văzute acestea distribuite în spațiu, ar trebui să putem stabili modelul cosmologic corect.
Arrakhis va găsi multe dintre piesele lipsă din puzzle-ul pe care îl oferă materia întunecată.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): theconversation.com