Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Maratonul modern comemorează cursa istorică a soldatului grec Pheidippides, care a alergat de la locul de luptă din orașul Marathon până în orașul său natal, Atena, în anul 490 î.Hr. Misiunea lui era să-i informeze pe colegii săi atenieni despre marea victorie a armatei lor asupra perșilor. Distanța parcursă de mesager a fost de 42,19 km – cel puţin aşa ne învaţă istoria oficială a sportului.
Nu știm lungimea exactă a alergării lui Pheidippides, deoarece nu avem nicio înregistrare a traseului pe care l-a parcurs, dar știm că erau cel puțin două drumuri disponibile, unul de aproximativ 34,6km, iar celălalt de aproximativ 41 km. Ambele trasee sunt mai scurte față de distanța convențională a maratonului modern.
Când Jocurile Olimpice au fost reluate în 1896, după un mileniu și jumătate de inactivitate (au fost desființate în anul 393 d.Hr. de către împăratul roman Teodosie I), a fost inclusă o cursă de maraton. Lungimea sa a măsurat puțin sub 40 de km, de la Podul Marathon până la stadionul olimpic din Atena. Pentru primele competiţii olimpice moderne care au urmat, distanța a variat între 40 și 42,6 km.
În 1908, Jocurile Olimpice au avut loc la Londra, unde cursul de maraton a fost planificată de la Castelul Windsor până la Stadionul Olimpic, pe o distanță de 42,19 km. Maratoanele care au urmat la următoarele Jocuri Olimpice au acoperit din nou distanțe diferite, dar în 1921 măsura de la Londra a fost adoptată de Comisia Internațională de Atletism pentru Amatori ca lungime oficială a maratonului și a fost folosită la următoarele Jocuri Olimpice, începând cu cea din 1924 de la Paris. Această distanță a fost stabilită oficial ca standard și a rămas de atunci la fel pentru proba de maraton.