Într-o seară senină de vară a anului 1178, 5 călugări din Canterbury (Anglia) stăteau şi priveau cerul. Era lună nouă şi coarnele lunii erau, ca de obicei, înclinate spre est. Brusc, la cornul superior a apărut o crăpătură, din care a izbucnit o flamă însoţită de o jerbă de scântei. În acelaşi timp, Luna părea că se zvârcoleşte. Procesul s-a repetat de mai multe ori, după care Luna a căpătat o culoare mai întunecată.
Această stranie relatare a fost consemnată la acea vreme de părintele Gervase de Canterbury, o sursă aflată în afara oricărei bănuieli. Dar oare la ce asistaseră cei 5 călugări? Jack Hartung, geolog la Universitatea de Stat din New York, afirmă că fenomenul a rămas unic, deoarece începând din 1178 niciun astfel de fapt n-a mai fost relatat.
Dintre diferitele ipoteze formulate, cea mai plauzibilă pare aceea conform căreia cei 5 călugări au fost martorii căderii unui meteorit pe Lună. Această cădere s-ar părea că ar fi provocat craterul gigant cunoscut azi sub numele de Giordano Bruno. Poziţia acestui crater corespunde cu locul unde cei 5 călugări au observat flamele. De asemenea vârsta craterului este de circa 800 de ani.
Oamenii de ştiinţă susţin că impactul cu un meteorit ar fi putut provoca acele oscilaţii ale Lunii, descrise de călugări ca fiind asemănătoare unor zvârcoliri. În sprijinul acestei ipoteze vin şi rezultatele obţinute de astronomii americani de la Observatorul din Texas. În urma cercetărilor, s-a constatat că şi acum, la peste 800 de ani de la impact, Luna mai prezintă mici oscilaţii, sesizabile cu ajutorul laserului, fapt confirmat ulterior și de astronomii francezi și germani.