V-aţi întrebat vreodată de ce măsurăm timpul aşa cum o facem astăzi? De ce împărțim orele în 60 de minute și zilele în 24 de ore – de ce nu un multiplu de 10 sau 12? Pur și simplu, răspunsul este că „inventatorii timpului” nu au folosit un sistem zecimal (baza 10) – aşa cum o facem astăzi, sau duozecimal (baza 12), ci un sistem sexagesimal (baza 60).
Pentru vechii sumerieni, care au împărțit pentru prima dată mișcările cerului în intervale numărabile, 60 era numărul perfect. Numărul 60 poate fi împărțit perfect la 1, 2, 3, 4, 5, 6, 10, 12, 15, 20 și 30. Mai mult decât atât, astronomii antici credeau că există 360 de zile într-un an, un număr care înseamnă 60 luat de 6 ori.
Imperiul Sumerian nu a durat. Cu toate acestea, timp de mai bine de 5.000 de ani, lumea a rămas angajată în delimitarea timpului, aşa cum au făcut-o sumerienii,
Sumerienii sunt considerați prima civilizație urbană din lume. A fost un grup etnic din sudul Mesopotamiei (sud-estul Irakului de astăzi). Sumerienii au fost cei care au inventat şi dezvoltat ştiinţe ca astronomia sau matematica.