La 28 martie, 1987, ora 23.45, Dan Masias, de la Cascadele Muntelui Verde, privea intamplator pe fereastra, cand „am vazut fapturile acelea… alergand pe soseaua din fata casei, drum care pe o anumita portiune se intindea la nici 30 de picioare in fata ferestrei mele. Soseaua era acoperita de un strat subtire de zapada proaspata. Alergau balabanindu-si bratele care atarnau in jos. La prima vedere am avut impresia ca fiintele erau acoperite de par. A fost o priveliste de necrezut”.
Intamplarea la care Masias fusese martor ocular a fost redata de presa, dupa care si alti locuitori din zona de langa Padurea Nationala Pike au dezvaluit ca vazusera asemenea aparitii, dar tacusera de teama ca lumea ii va ridiculiza. Aparitiile au continuat, la fel si urletele sau maraiturile nepamantesti, iar persoanele care s-au luat dupa urmele lasate pe zapada au jurat ca creaturile intalnite se faceau nevazute din mijlocul drumului.
Simpla prezenta a unor astfel de creaturi in Colorado, Oklahoma, Indiana, New Hampshire si in orice alta parte a Americii este considerata o absurditate biologica. Cand lasa urme de pasi, ceea ce nu se intampla totdeauna, atunci ele ne dezvaluie picioare cu doua, trei, patru, cinci, ba chiar cu sase degete. In cateva cazuri ni se relateaza ca aceste creaturi au fost impuscate si ucise; dar mai adesea martorii oculari ne spun ca gloantele fie nu au afectat fiinta, fie – pur si simplu – le-au provocat semne usoare de disconfort. Fapturi care se spune ca pot disparea instantaneu, ca duhurile (sau ca halucinatiile), dar care – asa cum se afirma – lasa in urma lor smocuri de par, cand trec peste un gard.