Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
O femeie din Texas, pe nume Sheila, pretinde ca a căpătat puteri supranaturale după ce ar fi fost răpită de extratereştri. Astfel, femeia spune că poate muta obiecte din jurul ei folosindu-şi puterea minţii, poate face anumite persoane să leviteze şi, atunci când se concentrează, poate citi gândurile oamenilor. Deşi vecinii din cartierul ei cred că ar fi o „vrăjitoare”, femeia sa pretinde că abilităţile sale se datorează extratereştrilor.
Sheila spune că ar fi petrecut aproape 17 ore în mijlocul extratereştrilor şi aceştia ar fi învăţat-o, prin intermediul telepatiei, cum să-şi folosească puterea minţii. Ea povesteşte: „În 1983, am fost răpită pentru prima oară şi, de atunci, am descoperit că pot muta obiecte cu ajutorul gândurilor”. Sheila nu a oferit detalii despre felul în care a fost învăţată să-şi folosească toate capacităţile paranormale, amintindu-şi doar că a fost pusă pe o masă chirurgicală, iar extratereştrii ar fi făcut nenumărate teste pe ea, folosind aparate ciudate.
Ea spune că, după ce a fost răpită a patra oară, şi-a demonstrat capacităţile supranaturale prietenei sale şi câtorva vecini. Sheila a declarat că priveşte un anumit obiect, se concentrează asupra lui şi apoi îl mişcă cu ajutorul minţii. Persoanele care au văzut-o făcând astfel de lucruri au fost uimite sau speriate, femeia chiar primind scrisori de ameninţare cu moartea din partea unor vecini care o consideră un spirit rău…