Este cunoscut faptul că marele scriitor Camil Petrescu se întorsese de pe front (războiul din 1916-1918), cu o invaliditate: nu mai auzea prea bine. Din care pricină, purta un aparat la una din urechi. Însă, nu toţi îl credeau: „Se preface!”, zise într-o zi, prozatorul Mircea Damian, într-o discuţie cu prietenii. „Vreți să vă dovedesc că aude, și încă foarte bine? Dar numai când vrea el”. Aşa că Mircea Damian se apropie de masa lui Camil Petrescu, care era cufundat în lectura unor reviste și ziare, și-i șopti, abia perceptibil: „Camil, știi că ți-au aprobat cererea la „Arte”?”  Camil Petrescu sări brusc de pe scaun: „Când?”
Acelaşi Camiş Petrescu era adesea mustrat de către prietenii săi, deoarece se dovedea destul de nechibzuit în cheltuirea banilor. „Și ce să fac?”,  întrebă într-o zi Camil, plictisit de atâtea sfaturi și povețe. Mihail Sebastian îi propusese: „Ca să ne dăm mai întâi seama pe ce risipești banii, să scrii zilnic într-un carnețel pe ce cheltuiești fiecare leu. Apoi, vom chibzui”.
Camil Petrescu se învoi, resemnat. A doua zi, întâlnindu-și prietenul la cafenea, pe la ora prânzului, îl întrebă dacă s-a ținut de făgăduială. „Bineînțeles!” Camil Petrescu scoase din buzunar un carnețel în care erau însemnate mai multe cifre, iar Mihail Sebastian citi:– 25 lei — reviste și ziare;– 48 lei — cărți;– 10 lei — cafea;– 20 lei — trăsură;– 1.200 lei — diverse…