Amuletele sunt imagini sau figuri pe care persoanele superstitioase le poarta asupra lor, atribuindu-le nebanuite virtuti. Obiceiul e foarte vechi. La egipteni amuletele reprezentau in general un scarabeu. Tinerii romani purtau la gat un falus. Taranii francezi le purtau cu credinta, sub forma crucii si a inelelor Sf. Hubert, pe care le cred metode sigure de a se pazi de cainii turbati. Regele francez Ludovic al XI-lea se afisa totdeauna cu iconite ale Maicii Domnului si alte amulete.
Se povesteste odata ca un negustor de amulete a fost devorat de lupi, in timp ce traversa Pirineii. De aici s-a tras concluzia ca omul era un pacatos si ca a fost o minune ca lupii nu s-au atins de inele si cruci, dar care, in realitate, erau de arama si inchise intr-un cufar ferecat la toate cele patru colturi.
Se faceau altadata multe amulete din pietre, deasupra carora se spuneau cuvinte incantatorii. Dar Biserica a vazut in aceste practici ceva diabolic si conciliile au condamnat amuletele. La conciliul de la Konstanz s-a interzis chiar, sub pedeapsa cu moartea, folosirea amuletelor si vrajilor in vindecarea bolilor. Aceasta lege a fost atat de sever aplicata, incat imparatul Valentinian (364-375) a condamnat la moarte o batrana care descanta impotriva febrei si la moarte prin decapitare pe un tanar care, pentru a vindeca bolile de stomac, atingea o anume bucata de marmura spunand sapte litere din alfabet.
Dar cum crestinilor le trebuiau metode de aparare, s-au gasit mijloace ca legea sa fie eludata; au inceput sa se faca amulete din carpe si imagini care erau sfintite prin atingerea de relicve;  sau bucatele de  hartie pe care erau scrise versete din Sfinta Scriptura. Drept urmare, legea a devenit mai putin rigida impotriva acestei superstitii care se extinsese mult si aplicarea ei, cat si moderarea abuzurilor, au fost lasate pe seama preotilor.
Grecii moderni, in caz de boala, isi scriau numele bolii pe un triunghi de hartie pe care il lipeau pe usa camerei. Ei aveau mare incredere in aceste amulete a caror practica, incepand de atunci, a fost permisa, iar comercializarea lor o faceau preotii. Musulmanii, evreii, spaniolii poarta si ei amulete, ca toate popoarele superstitioase.
Citim in Thyraeus ca, in  1568, printul de Orange a condamnat un prizonier spaniol la moarte. Soldatii l-au legat de un copac si au incercat sa-l ucida cu focuri de archebuza, dar gloantele nu l-au atins deloc. L-au dezbracat sa vada daca nu avea cumva pe piele o armura care sa-l fereasca de glont, dar a fost gasita doar o amuleta cu figura unui miel. Amuleta i-a fost luata si primul glont care s-a tras i-a fost fatal.

Negrii au o mare incredere in forta amuletelor. Bretonii din Franta atribuie amuletelor forta de a respinge diavolul. In  Finister, cand un copil este dus la botez, i se leaga la gat o bucatica de paine neagra pentru a se alunga farmecele si vrajile pe care niste batrane vrajitoare le-ar fi putut arunca asupra lui.