Andrew Crosse, omul de ştiinţă englez, care a creat, în mod accidental, viaţă! Dintr-un experiment electric, au apărut din neant insecte…

Andrew Crosse, un om de știință amator, a făcut ca lucrurile de neconceput să se întâmple acum peste 180 de ani: el a creat, din greșeală, viață! Englezul nu a putut spune dacă micile sale creaturi au fost create din nimic, dar nu a putut discerne niciodată de unde provin ele.
De fapt, Andrew Crosse se interesa de electricitate, fiind pasionat de acest nou domeniu din acele vremuri. Crosse a moștenit o uriașă proprietate englezească, cunoscută sub numele de Fyne Court, după ce părinții lui au murit. Crosse a transformat camera de muzică a vechiului conac în „camera sa electrică”, un laborator în care a efectuat numeroase experimente de-a lungul anilor. Pentru a cerceta electricitatea atmosferică, el a construit un aparat uriaș și a fost unul dintre primii oameni care a construit stive mari de electricitate voltaică.
Soția lui Andrew Crosse, Cornelia, a scris următoarele în cartea „Memorials, Scientific and Literary, of Andrew Crosse, the Electrician”, publicată la doar câțiva ani după moartea sa în 1857: „În anul 1837, domnul Crosse urmărea câteva experimente privind electrocristalizarea, iar în cursul acestor experimente, nişte insecte și-au făcut apariția în condiții deloc prielnice vieţii. Domnul Crosse nu a făcut niciodată mai mult decât să afirme faptul că a văzut aceste apariții, care au fost total neașteptate, și în privința cărora nu a prezentat niciodată vreo teorie.”
„Insectele” au apărut într-un experiment, în care s-a folosit un amestec de apă, silicat de potasiu și acid clorhidric care s-a turnat peste o rocă poroasă de Vezuviu, care a fost electrificată prin două fire atașate la o baterie voltaică. Crosse scria: „Scopul introducerii acestui fluid într-o acțiune electrică îndelungată, prin intervenția unei pietre poroase, a fost acela de a crea cristale de silice, dar acest lucru a eșuat.”
Procedura nu a produs rezultatele pe care Crosse le spera, ci s-a obținut ceva cu totul neașteptat. Crosse a descoperit mici excrescențe albe care se proiectau din centrul pietrei electrificate în a 14-a zi a experimentului. În a 18-a zi, Crosse a remarcat că excrescenţele s-au mărit, iar acum aveau „filamente” lungi care ieșeau din ele. Era evident că acestea nu erau mineralele sintetice pe care Crosse încerca să le creeze, ci ceva care sfida înțelegerea.
Crosse a observat: „În a douăzeci și șasea zi, aceste apariții au luat forma unei insecte perfecte. Până atunci, credeam că aceste apariții nu erau altceva decât o formațiune minerală incipientă. În a douăzeci și opta zi, aceste mici creaturi și-au mișcat picioarele. După câteva zile, s-au desprins de piatră și s-au mișcat.”
Aproximativ 100 dintre aceste insecte ciudate s-au format pe piatră în următoarele câteva săptămâni. Când au fost studiate la microscop, Andrew Cross a descoperit că cele mai mici aveau șase picioare, iar cele mai mari opt. El a adus creaturile în atenția entomologilor, care au stabilit că sunt acarieni aparținând speciei Acarus. Ele sunt denumite „Acarus Electricus” în memoriile lui Andrew Crosse, deși sunt cunoscute mai frecvent ca „Acari Crossii”.
Cea mai simplă soluție la ceea ce s-a întâmplat ar fi aceasta: insectele au apărut din ovule depuse de insectele care plutesc în atmosferă și eclozate prin acțiune electrică. Crosse și-a repetat experimentul de mai multe ori, folosind de fiecare dată un set diferit de materiale, dar s-au obţinut aceleași rezultate. A fost uimit să vadă insecte crescând la câțiva centimetri sub suprafața fluidului caustic, electrificat.
Într-un alt caz, el a umplut aparatul cu o atmosferă ridicată de clor. În acele condiții, insectele tot s-au format și au rămas intacte în interiorul recipientului, deşi nu s-au mișcat și nici nu au dat semne de vitalitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate