Antonie pustnicul este considerat parintele eremitismului crestin. S-a nascut in jurul anului 251 si a trecut la cele vesnice in (jurul anului) 356, la varsta de 105 ani, in bratele a doi discipoli ai sai.
Nascut in Egipt, la Qeman (Fayyoum), intr-o familie copta destul de bogata si fervent crestina, Antonie a impartit saracilor toate bunurile si a ales o viata de sihastru, dupa ce a implinit 20 de ani. A rezistat tuturor ispitelor celui rau, care nu a ezitat sa-i ameninte viata. A tinut piept fiecarui atac, cu toate ca viziunile inselatoare se inmulteau.
In 312 a plecat din desert si s-a indreptat spre Tebaida, pe muntele Qolzum (unde astazi exista Manastirea Sfantul Antonie). Diavolul i-a mai aparut din cand in cand, dar nu l-a mai agresat ca odinioara. Sfantul era iubit de vizitatorii sai, carora le oferea sfaturi intelepte.
De asemenea, Antonie cel Mare a facut multe minuni: a vindecat un om cu fata devorata de cancer, a tamaduit o fecioara slabanoaga, a salvat un muribund insetat, a insanatosit de la distanta o fata din Laodiceea, a eliberat doi tineri stapaniti de demoni.
Viata Sfantului Antonie a inspirat numerosi artisti plastici celebri, cum ar fi Jeronim Bosch, Pieter Bruegel, Dali, Mmax Ernst, Mathias Griinewald, Diego Velasquez. Gustave Flaubert i-a consacrat volumul „Ispita Sfantului Anton”. Potrivit legendei, ramasitele pamantesti ale eremitului au fost duse de un aristocrat francez in satul La Motte aux Bois – care a devenit Saint-Antoine – l’Abbaye – in secolul al XI-lea. Benedictinii au construit aici o biserica si un spital destinate vindecarii unei boli ce a bantuit Evul Mediu. In ianuarie 2006, relicvele sfantului au fost duse din Franta in Italia, pe insula Ischia.