De multe ori in viata, nici nu stim cum sa reactionam. Ne confruntam, de exemplu, cu urmatoarea situatie: cineva, sa-i spunem X, ne face „idiot” sau „idioata”. Foarte multi dintre noi, ne simtim imediat jigniti(e). Chiar ar trebui sa fim asa? De ce sa ne simtim jignit(a)? Un om intelept nu s-ar simti niciodata jignit. Si nu pentru ca nu ar avea orgoliu; doar orgoliul insusi este cel care il impiedica sa se simta jignit.
El m-a luat drept idiot. Si cine este el? Un intelept? Poate este un idiot? Sau un nebun? Nu te astepti ca un pusti sa fie un intelept. Deci nu ii pot cere sa fie intelept. Rationamentul sau este stupid. Poate ca cineva i-a vorbit de mine sau si-a bagat singur in cap ideea ca eu as fi un idiot. Cu atat mai rau pentru el. Stiu bine ca nu sunt un idiot si de aceea lucrul acesta nu ma jigneste. Ca un idiot m-a luat drept idiot, asta nu ma afecteaza in interior.
Dar daca, la un moment dat, m-am comportat ca un idiot si cineva m-a facut idiot, nici atunci nu sunt ranit, de vreme ce dorinta mea este sa nu fiu un idiot – presupun ca acesta este scopul fiecaruia. Acest cineva imi aminteste deci de scopul meu, el ma ajuta sa vad ca sunt un idiot si ca am actionat ca un idiot. Ma voi gandi la asta si poate data viitoare nu voi mai actiona ca un idiot. Astfel, nici intr-un caz, nici in celalalt, nu sunt ranit.
Dar noi, de obicei, reactionam altfel. Ne simtim jigniti, ne suparam, ne enervam. In realitate, cauza secreta a tuturor acestor reactii consta in faptul ca nu ne avem pe noi insine si ca nu avem orgoliu adevarat. Orgoliul este un lucru mare. Daca orgoliul, cel pe care il consideram de obicei orgoliu, este un lucru demn de dispret, adevaratul orgoliu, pe care din nefericire nu il avem, este de dorit si necesar.