.
Iată ce articol am întâlnit într-o revistă de paranormal din anii 90. O fi un ”fake news”? E posibil, din moment ce informații despre această știre nu am găsit nicăieri pe Internet în zilele noastre. E posibil ca un asemenea eveniment dramatic să nu apară nicăieri? Sau ni se ascund informații? Deocamdată, acest articol am să-l trec în categoria ”Farse și fantezii”.
”În anul 1990, în apropiere de oraşul Bombay (India), un tren de pasageri a intrat într-un tunel de cale ferată şi nu a mai ieşit niciodată. Faptul a constituit o mare enigmă pentru specialiştii în paranormal din India, care s-au străduit să găsească o explicaţie plauzibilă pentru ce s-a întâmplat în tunel. Astfel, o femeie care se afla în apropiere a relatat că a văzut trenul intrând în tunel prin gura vestică şi a observat, îngrijorată, că nu mai apare, ca şi când acesta s-ar fi evaporat pur şi simplu.
Trenul-fantomă număra 15 vagoane şi transporta 127 de pasageri. Au fost alertate autorităţile, crezându-se că ar putea fi o deraiere a trenului în interiorul tunelului, dar echipajul sosit la faţa locului nu a găsit nimic.
Comunicatul dat publicităţii de oficialităţile de la Căile Ferate Indiene a fost cel mai ciudat cu putinţă: ”Vestea bună este că nu există accident feroviar, partea proastă este că încă nu reuşim să localizăm trenul“. Dar rudele celor dispăruţi în aceste condiţii misterioase nu s-au lăsat intimidate de neputinţa autorităţilor şi au apelat la specialişti în paranormal pent ru a găsi vreun indiciu referitor la trenul dispărut.
Concluzia la care au ajuns aceştia nu a făcut decât să ridice şi alt semn de întrebare: câmpurile magnetice care se formează în tunetele de munte favorizează intrarea în altă dimensiune? Rajiv Tujad – specialist în paranormal – a afirmat că, în ultimii 100 de ani, s-au semnalat peste 20 de cazuri de astfel de dispariţii”.