Un caz care a retinut atentia generala s-a petrecut in martie, 1922, la Chico, statul California, dar incidente sporadice avusesera loc inca din noiembrie, anul precedent. E vorba de niste bolovani care au cazut pe acoperisul unui hambar de cereale. Ziarul Chico Record scria: „Aproape la fiecare ora se auzeau pietrele izbind acoperisul hambarului, rostogolindu-se si sarind de la streasina jos, pe pamant. In ciuda investigatiilor intense intreprinse de politie, de voluntari si de altii, faptasii nu au putut fi descoperiti, iar toata chestiunea a luat sfarsit dupa trei saptamani de activitate neintrerupta.”
Parapsihologii considera aceste cazuri drept manifestari ale strigoilor, desi raposatul D. Scott Rogo, care a investigat si a scris despre asemenea intamplari, spunea ca strigoii obisnuiau si alte actiuni nastrusnice ca, de pilda, zdranganirea si aruncarea lucrurilor din interiorul locuintelor. Aceste fenomene au o descendenta istorica remarcabila. De exemplu, inca din anul 530 e. n., medicul regelui Teodoric al ostrogotilor, a cazut victima unor manifestari diabolice – ploi de pietre care cadeau fara intreaipere pe acoperisul palatului sau. Un alt caz s-a petrecut in 1934, in Indiile de vest. Locuitorul unei case asupra careia se abatuse o ploaie de pietre, scria: „Pietrele au cazut zi si noapte neincetat mai bine de o luna. Uneori pietrele patrundeau in casa chiar daca era inchisa”
S-a semnalat ca in multe cazuri pietrele cadeau lent, cu incetinitorul, incalcand parca legea gravitatiei; ele erau calde cand le pipaiai imediat dupa ce aterizasera. Ele puteau prezenta si alte caracteristici particulare. La finele secolului trecut W. G. Grottendieck, un calator olandez, consemna urmatoarea intamplare:
,Mi-am aranjat sacul de calatorie si am montat plasa impotriva tantarilor, apoi m-am culcat si am adormit. Pe la ora 1 dimineata m-am trezit buimac auzind cum ceva a cazut langa capul meu, in afara retelei de tantari, pe podea. Dupa ce m-am dezmeticii mi-am intors capul sa vad ce anume provocase zgomotul pe care il auzisem. Erau pietre masurand pana la o treime de inci. Am iesit de sub retea, am marit fitilul lampii cu gaz, care era pe podea langa pat si am observat ca pietrele patrundeau prin acoperis, pe o traiectorie parabolica. Ele cadeau pe podea, aproape de perna de la capataiul meu. M-am dus si am trezit baiatul care dormea pe podeaua incaperii de alaturi. I-am spus sa iasa afara si sa cerceteze jungla pana la o anumita distanta. El a facut ce ii poruncisem, iar eu am incercat sa strapung intunericul cu o lanterna electrica. In timp ce baiatul isi continua cercetarea, pietrele nu au incetat sa cada. Cand s-a inapoiat i-am spus sa se duca la bucatarie ca sa vada daca nu cumva se strecurase cineva acolo. El s-a dus la bucatarie, iar eu m-am inapoiat in odaie de unde am urmarit cum cadeau pietrele.
Am ingenuncheat la capataiul patului si m-am straduit sa prind din zbor pietre, dur nu am izbutit: aveam impresia ca ele isi schimbau traiectoria in raport cu gestul pe care il faceam ca sa le prind. Nu am fost in stare sa prind niciuna pana nu atingea podeaua. Atunci m-am catarat pe peretele care despartea odaia mea de a malaiezianului – culi – si am examinat plafonul de unde veneau zburand pietrele. Ele patrundeau prin «kadjang», dar acolo in «kadjang» nu era nicio gaura. Am incercat sa le prind chiar de la locul pe unde patrundeau, dar tot nu am reusit.”
Grottendieck a relatat ca pietrele cadeau cu incetineala anormala, dar cand se izbeau de podea faceau un zgomot ca si cand ar fi cazut cu toata viteza.

In 1983, Rogo a cercetat un episod asemanator, care s-a petrecut in Arizona. Tinta era o casa construita la marginea de nord-est a orasului Tucson, intr-o zona rurala. Evenimentele incepusera inca din septembrie si se desfasurau zilnic. La inceput pietrele aterizau pe acoperis, dar cu timpul ritmul lor s-a intetit ingrijorator. Dupa cum relateaza Rogo:
,, Proiectilele loveau casa in ropote scurte. Vreo cinci pietre loveau fatada casei sau duba familiei, la intervale de doua-trei secunde. Apoi intervenea o pauza de 10-15 minute, dupa care urma un nou ropot. Uneori, barajul acesta de pietre devenea sporadic si scurt; alteori insa atacul continua doua-trei ore fara incetare.”
La inceputul lunii noiembrie familia a informat oficiul serifului, in urmatoarea luna politia a organizat supravegherea pe fata a casei, dar si pe ascuns, in mod atat de tainic incat nici membrii familiei nu aveau cunostinta de operatiunea care se efectua. De asemenea, au fost intreprinse si cercetari aeriene, de mai multe ori. Totusi, nimic nu a putut opri bombardamentul. Ofiterii de politie si autoritatile legiuitoare, reporterii, cercetatorii de profesie sau simpli curiosi, precum si vehiculele lor au fost lovite cu negresita acuratete chiar si in intunericul cel mai adanc. Pietrele tasneau din tufisurile care inconjurau casa din trei parti. Dar, asa cum a demonstrat Rogo, pietrele nu puteau proveni din tufisurile care erau prea dese; el a trebuit sa se ridice si sa le arunce peste tufisuri. Cu toate acestea, cand zona tufisurilor a fost inundata de reflectoare si de alte surse de lumini, pietrele isi atingeau tinta si nu a fost zarit nimeni. Dupa 7 decembrie, bombardamentul cu pietre a incetat, Politia s-a retras, iar familia a rasuflat usurata.