Într-un interviu din anul 2015, detractorul Corey Goode descrie în detalii încercările unui program spațial german german de a stabili baze pe Marte în timpul celui de-al doilea război mondial. El susține că în timpul efortului de colonizare ulterior, germanii a fi purtat lupte acerbe cu locuitorii marțieni, care locuiau sub scoarţa „planetei roşii”.
Goode spune că, la începutul anilor 1940, în timp ce încă se desfăşura cel de-al doilea război mondial, societățile secrete germane – Thule, Vril și Soarele Negru – stabiliseră cu succes o bază pe Lună și o folosiseră ca platformă de lansare pentru misiunile de pe Marte. Timpul de călătorie între Lună și Marte era de câteva ore pentru germani.
Societățile Thule, Vril și Soarele Negru au creat un program spațial care era complet independent de efortul SS nazist de a crea farfurii zburătoare pentru efortul de război. Aceste societăți secrete germane îşi stabiliseră baze secrete în Antarctica și America de Sud, departe de luptele din timpul celui de-al doilea război mondial. Bine ascunși și protejați în aceste locații îndepărtate, germanii au avansat în dezvoltarea tehnologiilor de călătorie spațială.
În interviu, Goode oferă mai multe informații decât cele dezvăluite anterior despre provocările cu care s-au confruntat primii coloniști germani în stabilirea bazelor lor pe Marte și Lună. După ce inginerii nemţi şi-ar fi stabilit prezența în regiunile ecuatoriale ale planetei Marte, ei s-au confruntat cu furtuni mari de nisip, care erau foarte încărcate electric. Furtunile cu fulgere au făcut ravagii cu electronica de pe nave.
În consecință, germanii ar fi început să caute în altă parte pe Marte, zone mai potrivite pentru bazele lor. Au descoperit că regiunile nordice și sudice, deasupra paralelei 20, ofereau un mediu mai ospitalier pentru construirea bazelor, departe de uriașele furtuni electrice cu praf marțian. Germanii au descoperit pe Marte un sistem antic de tuburi de lavă, aflate sub scoarţa marţiană, și şi-ar fi mutat bazele aici.
Totuși, aceste tuburi de lavă ale planetei Marte nu erau chiar nelocuite. Germanii s-au confruntat cu două specii locale extraterestre, împotriva cărora ar fi trebuit să ducă lupte acerbe. Goode a descris cele două specii extraterestre marţiene ca fiind reptiliene și insectoide. Aceste bătălii brutale au dus la pierderea multor oameni și resurse germane, până la sfârșitul anilor 1950, când complexul industrial militar american a început să ajute societățile secrete germane de pe Marte.
La mijlocul anului 1952, germanii efectuaseră o serie de zboruri cu farfurii zburătoare peste Washington DC, într-o demonstrație de forță. Acest lucru a dus la începutul relațiilor oficiale cu societățile secrete germane. Cu puterea industrială americană în spatele lor, spune Goode, societățile secrete germane au reușit să își consolideze în cele din urmă bazele de pe Marte și să le protejeze de locuitorii marţieni.
Există dovezi care să susțină afirmațiile incredibile ale lui Goode? În primul rând, ne putem uita la diverşi alţi detractori care susțin că oamenii au ajuns deja pe Marte, în timpul unor programe spațiale secrete. De exemplu, un clip audio postat pe YouTube, provenind de la emisiunea radio americană “Coast to Coast AM”, o femeie (ce susţine că este un fost angajat NASA) pretinde că ea și colegii ei, care ar fi urmărit o filmare în 1979 a sondei americane Viking, ar fi văzut două figuri umane mergând pe Marte! (citiţi mai multe AICI: O fostă angajată NASA chiar a văzut doi oameni mergând pe Marte în 1979!? Dar, oficial, noi n-am ajuns niciodată pe Marte! Sau se pare că oamenii au ajuns acolo în 1962… De ce ni se ascunde!?).
Într-un alt articol din februarie 2011 (Proiecte secrete (Alternativa 2 şi 3): construcţia de oraşe subpământene şi colonizarea lui Marte), scriam că oamenii au ajuns pe Marte în 1962:
„La 22 mai 1962, a fost trimisă prima navă cu echipaj uman pe Marte. Aterizarea şi zborul deasupra planetei au fost filmate, iar în 1977 o copie a filmului a ajuns la renumitul radioastronom Sir William Ballantine. Înainte de a discuta cu managerul unui cotidian internaţional despre mediatizarea acestui film, el şi-a pierdut viaţa într-un „accident” de automobil. Cu toate acestea, filmul a fost difuzat în cele din urmă, de canalul englez „Scepter TV”, deşi s-au primit mai multe telefoane care ameninţau că îi va fi retrasă licenţa în cazul în care va dezbate acest subiect. Realizat din cabina pilotului, filmul conţine imagini sumare ale instrumentelor de bord, care arătau presiunea exterioară de 700 mb şi temperatura de 4°C. Piloţii, ale căror voci sunt înregistrate, strigă printre altele: “Este 22 mai 1962, suntem pe Marte şi avem aer!””